Primăvara Marilor Maeștri

În premieră pentru licitațiile Artmark, după mai bine de șapte decenii, "Grupul celor 4"- Tonitza, Șirato, Han și Dimitrescu - se reunește pentru a-și etala discursul estetic care a dus arta românească în rând cu marea creație europeană. Expoziția Licitației de Primăvară 2014 recreează același concept de expunere consacrat de cei 4 prin multitudinea și diversitatea stilurilor prezente. Astfel, Grigorescu, Petrașcu, Dărăscu, Pallady, Theodorescu-Sion, Baba, Ilfoveanu, Tolici și mulți alții li se alătură într-o expoziție retrospectivă a artei românești importante.
București, 17 martie 2014

Tonitza, Șirato, Han și Dimitrescu, în ciuda temperamentelor artistice diferite, compun un grup de creație memorabil, care, încă de la începuturi, a suscitat interesul multor colecționari și pasionați de artă. Operele semnate de trei membri (Tonitza, Șirato și Han) din "Grupul celor 4" se află în secțiunea de Tezaur (care numără 15 capodopere) a Licitației de Primăvară. Important de menționat este faptul că operele au o proveniență cu totul aparte: colecția dr. Iosif Dona și sunt totodată clasate în Tezaurul patrimoniului național cultural mobil. Francisc Șirato este prezent prin compoziția "Femeia cu pisică" (est. € 25.000 – 35.000), reprezentativă pentru perioada de maturitate a artistului; Nicolae Tonitza contribuie la imaginea expoziției prin două opere, prima clasată în categoria Tezaur - "Natură statică cu legume" (est. € 30.000 – 45.000), precum și prin "Tătăroaică" (est. € 30.000 – 50.000); iar Oscar Han este prezent în expoziție cu sculptura elegiacă "Nud" (est. € 9.000 – 14.000).

Maestrul Nicolae Grigorescu revine în expoziția Artmark cu o compoziție reprezentativă pentru așa-numita "perioadă albă" a artistului, "Întoarcerea de la târg" (est. € 30.000 - 45.000) și care, deși tratează o temă foarte exploatată, artistul reușește să o individualizeze cu fiecare tușă. Cu totul deosebită este pictura "Flori la fereastră" de Nicolae Dărăscu (est. € 14.000 – 24.000),  una dintre imaginile reprezentative pentru perioada de maturitate artistică a pictorului. Autorul este prezentat și prin opera "Veneția" (est. € 15.000 - 25.000), care marchează călătoriile creative din nordul Italiei.
Ion Theodorescu-Sion, pictor al simbolului, face parte din expoziție prin două creații: "Liolea" (est. € 14.000 - 22.000) și "De la șipot" (est. € 12.000 - 18.000). În ambele cazuri, artistul redă relația de interdependență dintre om și natură (fie ea și statică), atât de valorificată în plan artistic. În secțiunea de Tezaur, este prezent și Corneliu Baba cu opera "Arlechin cu maimuță" (est. € 20.000 - 30.000), operă a cărei variantă finală se află în colecția Muzeului Național de Artă al României. Tot la această secțiune, publicul poate admira și pictura "La hipodrom"(est. € 20.000 - 35.000) de Eustațiu Stoenescu.

Din secțiunea de Impresionism, Post-impresionism și Artă Modernă, se evidențiază operele semnate de Gheorghe Petrașcu, "Casa morarului"(est. € 3.000 - 6.000), de Theodor Pallady, "Moșia de la Bucium" (est. € 5.500 - 8.500) și de Camil Ressu, "Stejarii" (est. € 6.000 - 10.000).
Secțiunea de Avangardă și Expresionism se remarcă prin cuplul brașovean Carol Hubner cu opera "Eva" și Ernst Honigberger cu "Vârsta de aur", ambele cu o estimare între 2.000 - 3.000 euro. De asemenea, o altă lucrare importantă a acestei secțiuni este și "Coș de fructe" (est. € 7.000 - 12.000), de Alexandru Ciucurencu.
Postmodernismul, neoavangarda și arta contemporană sunt reprezentate de Sorin Ilfoveanu cu trei opere dintre care cea mai valoroasă este "Masa roșie" (est. € 1.200 - 2.400) sau de Constantin Piliuță prin "Toamnă în sat" (est. € 2.500 - 5.000) sau de Horia Bernea prin două lucrări, "Prapor" (est. € 4.000 - 6.000) și "Deal la Poiana Mărului" (est. € 3.000 - 5.000). Cel mai tânăr artist al licitației este Roman Tolici, prezent cu lucrarea "Un foc" (est. € 4.000 - 6.000). "Pe malul mării", de Alexandru Ciucurecu, are cea mai mare valoare estimată a secțiunii, de 14.000 euro.

În afara artiștilor menționați anterior, publicul va mai putea admira importante lucrări create de artiști români precum Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mützner, Iosif Iser, Ipolit Strâmbu sau Ion Musceleanu, dar și artiști europeni precum Salvador Dalí, Pierre Bonnard, Amedeo Morello sau Karl-Johan Börjesson.  Expoziția mai poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță timp de 3 zile, până miercuri, 19 martie, iar pe 20 martie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, unde, la ora 19:00, va începe Licitația de Primăvară 2014.
Despre Artmark
Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008 care selectează, evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere cu autenticitate garantată, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety, care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională.
În cei cinci ani de existenţă, Artmark, liderul pieței de artă din România (76% cotă de piață în 2013, conform datelor Indexului Pieței Românești de Artă), a organizat peste 120 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 15.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie (dintre care, numai în 2013, aproximativ 5.000). Piața licitațiilor de artă din România s-a situat în 2013 la aprox. 15,1 milioane euro (comparativ cu valoarea de 14,6 milioane euro în 2012 și 13,7 milioane euro în 2011), într-o piață de artă ce poate fi estimată ca depășind 28 milioane euro. Diversificarea ofertei în piață a dus la creșterea numărului de tranzacții, licitațiile de artă înregistrând adjudecarea mai multor obiecte de artă decât în 2012 cu 6%.


Din poziția de lider, Artmark și-a asumat rolul de formator de piață, promovând activitățile educative și de sporire a interesului și fondului de cunoștințe despre arta românească, în context internațional. În 2013, Artmark a itinerat o seamă de expoziții de licitație la nivel național, facilitând amatorilor de artă din țară (orașe precum Constanța, Timișoara, Arad, Iași, Ploiești, Brașov, Focșani, Buzău, Sfântul Gheorghe, Bacău, Piatra Neamț etc.) accesul la capodopere ale creației artistice românești din colecții private. Tot din seria de evenimente de informare și educare a publicului, Artmark a continuat și dezvoltat, prin Institutul Artmark de Management al Artei, programa de cursuri de weekend despre arta românească și mecanismele de funcționare a pieței de artă.

Către sfârșitul lui 2013, casa Artmark comunică oficial înființarea Consiliului său de Excelență, ce acoperă, ghidează și girează activitatea întregii platforme culturale Artmark, inclusiv Centrul Cultural ArtSociety și Institutul de Management al Artei, cuprinzând ilustre personalități culturale sau publice românești, cu misiunea declarată de a se implica în creșterea vizibilității culturii românești și a impactului acesteia în modelarea societății românești, de la Președintele României (1996-2000) prof. univ. dr. Emil Constantinescu la Prințesa Marina Sturdza ori la artistul Ioan Sbârciu, Președintele Senatului Universității de Artă Cluj, sau la Catrinel Pleșu, directorul Centrului Național al Cărții etc. Este de menționat și numirea în Consiliu a Angelei Baillou, directorul general al Christie’s Austria, în coordonarea activităților pentru Europa Centrală și de Est, pe fondul intensificării colaborării profesionale între cele două case și a interesului manifest al Christie’s pentru evoluția pieței regionale.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.artmark.ro. Persoană de contact: Valeriu Sângeorzan, Tel.: 021 210 30 16, Mobil: 0757 056 109

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 216

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 346

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 278

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 531

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 404

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 325

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 488

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 443

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 713

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 723

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 228

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 405

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 527

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 590

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 597