Rezultatul verificarilor efectuate de inspectia Judiciara la Tribunalul Iasi si Judecatoria Iasi

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa din 22 aprilie 2010, şi-a însuşit nota Inspecţiei Judiciare privind rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu aspectele cuprinse în articolele „Judecătorii, inamovibili şi inamendabili" şi „Justiţia s-a privatizat la Iaşi" publicate în cotidianul Evenimentul zilei din data de 5 ianuarie 2010.

S-a reţinut de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii că, în perioada ianuarie 2008- septembrie 2009, Judecătoria Iaşi a pronunţat un număr de 6 sentinţe, ca urmare a unor plângerilor formulate de magistraţi împotriva proceselor verbale de contravenţie. De asemenea, pentru aceeaşi perioadă au fost identificate patru hotărâri ale aceleiaşi instanţe cu privire la plângerile formulate de soţi ai unor magistraţi împotriva proceselor verbale de sancţionare.

Într-un singur caz s-a formulat recurs de către Serviciul Poliţiei Rutiere Iaşi. Această cale de atac a fost respinsă de către Tribunalul Iaşi deoarece a fost exercitată după expirarea termenului prevăzut de lege pentru formularea recursului.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că judecătorii, rudele sau afinii acestora se bucură, în egală măsură cu celelalte persoane, de dreptul de a-şi valorifica în instanţă interesele legitime şi de a exercita în acest sens calea de atac prevăzută de lege împotriva sancţiunilor contravenţionale aplicate.

Conform art. 32 alin (2) din Ordonanţa de Guvern nr. 2/2010, competenţa de soluţionare a plângerilor contravenţionale aparţine judecătoriei în raza căreia s-a săvârşit fapta ce se pretinde a fi contravenţie. În această situaţie, judecătorii nu se puteau adresa altei instanţe de judecată deoarece competenţa este stabilită de lege în favoarea Judecătoriei Iaşi. Potrivit legii, judecătorii din cadrul acestei instanţe sunt obligaţi să procedeze la judecata cauzelor, indiferent de calitatea persoanei, deoarece nu aveau mijloace procedurale pentru a se dezînvesti.

Brigada de Poliţie Rutieră a explicat faptul că exercitarea căii de atac împotriva tuturor hotărârilor pronunţate de judecătorie, indiferent de calitatea părţilor, are loc doar în situaţia în care se apreciază că există motive care pot conduce la modificarea acestora în recurs. Această evaluare a fost pusă de autorul articolelor în contextul calităţii persoanei parte în proces. Argumentul autorului articolului nu este însă susţinut de realitate, deoarece aceeaşi situaţie există şi în momentul întocmirii procesului - verbal ce cuprinde o rubrică privind funcţia persoanei sancţionate.

Faţă de aceste argumente, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că nu există fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor, sau încălcări ale Codului deontologic al magistraţilor.

BIROUL DE INFORMARE PUBLICA SI RELATII CU MASS MEDIA


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238