28 Sep, 2012 16:09
2244
Ieri, 27 septembrie a.c., în jurul orei 13,00, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Biroul Judeţean Anticorupţie (B.J.A.) Mehedinţi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) au prins-o în flagrant pe P. I., asistent social în cadrul Primăriei comunei Gogoşu, judeţul Mehedinţi, în timp ce primea de la un cetăţean suma de 400 Euro, cu titlu de mită.
Flagrantul a fost realizat în baza denunţului cetăţeanului C. D. L. depus la data de 4 septembrie a.c., la B.J.A. Mehedinţi. Acesta sesiza faptul că asistenta socială i-a pretins suma de 1700 lei sau 400 Euro, în schimbul efectuării demersurilor pe lângă alţi funcţionari din cadrul primăriei, în vederea aprobării documentaţiei necesare acordarii indemnizaţiei de creştere a copilului.
Celei în cauza i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevazută şi pedepsită de art. 257 Cod Penal.
În cauză se efectuează cercetări, fiind dispusă măsura interdicţiei de a părăsi ţara.
BIROUL INFORMARE COMPARTIMENTUL
ŞI RELAŢII PUBLICE D.G.A. RELAŢII PUBLICE D.G.I.PI.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: