Prosoape contrafăcute, în valoare de 138 000 euro, descoperite de inspectorii vamali

În data de 02 august 2012 lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, împreună cu lucrători ai Gărzii de Coastă, au descoperit prosoape
inscripţionate Givenchy, susceptibil a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 138 000 euro. În data de 02 august 2012 lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, împreună cu lucrători ai Gărzii de Coastă, acţionând în baza analizei de risc au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Bucureşti.

Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au descoperit 4 600 prosoape inscripţionate Givenchy, susceptibil a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 138 000 euro. Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

COMPARTIMENTUL INFORMARE PUBLICĂ DIN CADRUL D.R.A.O.V. CONSTANŢA

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1223

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1397

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1639

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3836

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3156

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234