Articole retinute la Biroul Vamal Constanta Sud

COMUNICAT DE PRESĂ

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, prin Compartimentul de Informare Publică, este în măsură să vă comunice următoarele:

Articole reţinute la Biroul Vamal Constanţa Sud
 
Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 2.995.980 EURO.
 
Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China.
În urma controlului vamal au fost descoperite 1000 baxuri ţigarete inscripţionate MARBLE, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective.
Dacă ar fi fost comercializată pe piaţă, la preţul produsului original, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 2.995.980 EURO.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
 
Compartimentul de Informare Publică al DRAOV Constanţa

TELE ACCES GRATUIT AUTORITATEA NAŢIONALĂ A A VĂMILOR

080 00 80 880


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 678

Știri Constanța Un controlul vamal dezvăluie marfă neautorizată într-un container (FOTO)

17 Oct 2023 843

Info-sud-est.ro ANALIZĂ Operatorii din Portul Constanța au dat lovitura cu mărfurile ucrainene. Au fost înregistrate câștiguri și de peste 100 de milioane de lei anul trecut

28 Sep 2023 1061

Ce au descoperit inspectorii vamali din Constanța în două containere sosite din China (FOTO)

30 Jun 2023 1121

Captură impresionantă! Ce au găsit vameșii în două containere sosite în Portul Constanța din China

17 Feb 2023 4183

UPDATE Captură impresionantă în Portul Constanța Sud Agigea. Ce au găsit vameșii într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite

29 Dec 2022 35049

Captură impresionantă în Portul Constanța. Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China pentru o societate din Ucraina

21 Dec 2022 5115

Ministrul Adrian Câciu Guvernul României a adoptat ordonanța de urgență prin care devine operațional Radarul Mărfurilor

08 Apr 2022 1124

Constanța Mărfuri susceptibile de contrafacere, reţinute de inspectorii vamali (galerie foto)

04 Nov 2019 1755

Activități de control, desfășurate de polițiștii rutieri

14 Oct 2019 1801

Europa dunăreană - Autostrada fluvială până în vest rămâne un punct central pe agenda ALDE!

09 May 2019 1667

Angajaţii unui service auto, condamnaţi pentru că au reparat o maşină cu piese second hand, dar le-au facturat ca fiind noi

25 Jan 2019 7843

Mărfuri susceptibile de contrafacere, reţinute de inspectorii vamali din Constanța (galerie foto)

15 Oct 2018 1635

#scrieDobrogea Evoluţia Portului Constanţa pe drumul refacerii (1945-1957) (VII)

12 May 2018 5084

Atenţie, comercianţi! Poliţia Locală e cu ochii pe voi! Bunurile abandonate sau confiscate vor fi strânse în depozitul Primăriei Constanţa

27 Feb 2018 1851