21 Apr, 2012 00:15
1238
Guvernul Romaniei
În conformitate cu dispoziţiile art.6 alin.(1) din Legea nr.52/2003
privind transparenţa decizională în administraţia publică, Departamentul
pentru Relaţia cu Parlamentul face public proiectul
Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
Persoanele interesate pot trimite în
scris propuneri, sugestii şi opinii cu valoare de recomandare, la sediul
Departamentului (Bucureşti, Piaţa Victoriei, nr.1, sector 1) sau prin
fax la nr. 021.316.42.27, în atenţia purtătorului de cuvânt al Departamentului, Ionuţ
Cîrjan, persoana responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă.
Propunerile şi sugestiile menţionate pot fi trimise până la data de 30 aprilie 2012.
Precizăm că proiectul Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi Expunerea de motive vor putea fi consultate pe site-ul www.drp.gov.ro, precum şi la sediul Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul.
IONUŢ CÎRJAN
purtătorul de cuvânt al
Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: