Comunicat de presă PDL - PSD minte că am tăiat pensiile. Sub PDL pensia medie a crescut cu 100 lei, iar sub PSD cu 60 lei - 4.09.2014

Ponta e un putinist și un comunist convins. Privește pensionarii ca pe o masă de manevră electorală, ușor de păcălit și de furat. PSD minte că am tăiat pensiile. Au repetat de atâtea ori această minciună încât au ajuns chiar să o creadă. Să restabilim adevărul. Sub guvernarea PDL pensia medie a românilor a crescut cu 100 lei, adică cu 14%, de la 680 lei în ianuarie 2009, la 780 lei pe lună în aprilie 2012. Sub guvernarea PSD pensia medie a românilor a crescut cu 60 lei, adică cu 9%, de la 780 lei în luna aprilie 2012, la 840 lei pe lună în prezent (vezi grafic).  Este efectul direct în urma unei legi de indexare a pensiilor adoptată cu mari dificultăți în guvernarea PDL: creșterea cu 100% a prețurilor (inflației), la care se adaugă jumătate din creșterea reală a salariului pe economie. Așadar, pensiile nu au fost tăiate sub PDL. Ponta și PSD mint zi de zi.

Ponta a promis mărirea pensiilor persoanelor cu handicap și nu a facut nimic. În schimb a redus numărul consultațiilor gratuite medicale, de la  2 la una singura pe an pentru pensionari si a taiat numarul de zile pentru biletele de tratament de la 18 la 16 zile pe an.

Nu îl oprește nimic în PSD pe Ponta să se mândrească cu propriile ilegalități și minciuni. La erori răspunde cu amnistie fiscală, discriminatorie, și cu nicio soluție administrativă pentru a preîntâmpina aceste erori în viitor sau pentru a rezolva în vreun fel problemele reale ale pensionarilor. Problema victimelor erorilor de sistem este reală, dar rămâne doar pe jumătate rezolvată. Va fi pusă în aplicare din 2015. Vor fi eșalonați în tranșe și discriminatoriu. Care e impactul bugetar? Cum va fi susținut? Nu se știe. Acești bani nu se vor întoarce la buget. Alții se vor întoarce spre cei care au returnat deja sumele primite necuvenit în tranșe timp de 5 ani. Erorile de sistem rămân. Nimeni nu discută despre cauzele acestor erori și soluțiile administrative pentru a le preîntâmpina în viitor.

Trebuie găsite soluții viabile pentru creștera pensiilor, inclusiv ale celor pentru persoanele cu handicap. Dacă nu ne centrăm tot efortul pentru
a relua creșterea locurilor de muncă prin relaxare fiscală și debirocratizare, România rămâne blocată în capcana demografică, în sărăcie, pensii mici și în șomaj. Nu s-a schimbat nimic în ultimii ani. În continuare avem cu un milion de pensionari mai mult decât salariați și cu
două milioane de pensionari mai mult decat angajați în sistemul privat.

Ponta se laudă numai cu minciuni în fața pensionarilor. Nu a făcut nimic pentru pensionari, din contră: a introdus taxe și impozite care le taie și
puținul pe care îl au. În anul 2013 pensiile au fost tăiate neconstituțional, în urma ordonanței de urgență nr. 1/2013 . În martie anul acesta Ponta le-a anunțat ca și creșteri cu 63 de lei pentru 234 mii de pensionari. Ponta a introdus 36 de taxe noi și impozite majorate care intră în prețuri și taie toate veniturile românilor. Își face campanie electorală mințind că PDL a redus pensiile. Adevărul este că pensiile au crescut sub PDL. Sa repetăm cu cifrele oficiale, exacte. În ianuarie 2009 – la startul guvernării PDL – un pensionar primea în mână, în medie, 682 lei. În aprilie 2012 – la venirea la guvernare a PSD – un pensionar primea 778 lei. Sub guvernarea PDL, pensia medie lunară a crescut cu 14%. Astăzi, un  pensionar primește în medie 844 de lei, ceea ce înseamnă că sub guvernarea Ponta, pensiile românilor nu au crescut nici măcar cu 9%. Tot PDL a introdus și pensia minimă garantată de 350 de lei încă de când a venit la guvernare, din 2009. În plină criză economică s-a aplicat contribuția de asigurări de sănătate (CASS) pentru pensiile cuprinse între 740 de lei și 1.000 de lei doar pentru partea care depășește pragul de 740 de lei. Adică, la o pensie de 800 de lei, CASS se aplică numai pentru cei 60 de lei care trec peste pragul de 740 de lei. Pentru pensiile de peste 1.000 de lei, CASS se plătea cu mult înainte de guvernarea PDL. Ponta nu a făcut absolut nimic pentru pensionari din lungul șir de minciuni electorale. Sub guvernarea PSD, această măsură nu a fost eliminată, așa cum au promis. Se aplică în continuare. Din contră, PSD a extins baza de aplicare a CASS la alte venituri ale pensionarilor, ca de pilda la chirii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1272

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1402

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235