Premierul Victor Ponta - Guvernul are toată disponibilitatea să demonstreze partenerilor europeni că România merită să fie primită în Spaţiul Schengen

Primul-ministru Victor Ponta a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, în cadrul vizitei de lucru pe care şeful Executivului o efectuează la Bruxelles.

Aderarea la Spaţiul Schengen, continuarea reformelor în domeniul justiţiei în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), viitorul cadru financiar multianual al UE, interesul României şi a altor ţări din regiune pentru utilizarea fondurilor de coeziune şi structurale au fost principalele teme abordate în cursul discuţiilor.

În ceea ce priveşte aderarea la Schengen, premierul Victor Ponta a exprimat disponibilitatea noului Guvern pentru a demonstra partenerilor europeni care mai au unele rezerve că România merită să fie primită în Schengen. "Din punctul de vedere al Guvernului României, există deschidere totală de a avea experţi, de a avea consilieri olandezi sau europeni de orice tip, atât la Poliţia de Frontieră, cât şi la serviciile vamale, pentru a dovedi că suntem deschişi, că nu avem nimic de ascuns şi că nu suntem criticabili", a declarat şeful Executivului.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a apreciat că este dreptul României de a fi primită în Schengen, în condiţiile în care ţara noastră îndeplineşte de anul trecut condiţiile necesare.

"În opinia mea, şi am spus asta şi în Consiliul European, este dreptul României acum de fi membră Schengen. Nu este o chestiune de bunăvoinţă faţă de România, ci un drept al României de deveni membră a Spaţiului Schengen; şi am subliniat încă o dată punctul de vedere ferm al Parlamentului European privind respectarea întocmai a celor înscrise în Tratatul de Aderare (a României la UE) referitor la primirea în Spaţiul Schengen de îndată ce sunt îndeplinite criteriile, aşa cum este cazul acum", a declarat preşedintele Martin Schulz.

Premierul Victor Ponta a transmis oficialului european determinarea Guvernului actual de a lua toate măsurile necesare referitoare la raportul pe MCV din luna iulie.

"Noul Guvern este hotărât şi angajat în a continua toate reformele demarate în domeniul justiţiei, pentru a oferi cetăţenilor români şi partenerilor europeni garanţia unui sistem judiciar corect şi credibil", a afirmat şeful Executivului.

În cursul întrevederii, premierul Victor Ponta a avut, de asemenea, un schimb de opinii privind viitorul cadru financiar multianual al UE şi soluţiile pentru revenirea pe creştere economică şi crearea de locuri de muncă. Cei doi oficiali au subliniat importanţa componentei investiţionale a cadrului financiar multianual. "Vom păstra un contact strâns între noul guvern român şi Parlamentul European, în special cu mine, ca negociator şef al PE, cu Consiliul, în legătură cu cadrul financiar multianual", a declarat preşedintele Martin Schulz.

Primul-ministru Victor Ponta a abordat cu acest prilej şi interesul României şi al altor ţări din regiune de a folosi şi beneficia de fondurile de coeziune şi cele structurale, care ajută noile state membre să tindă către nivelul de dezvoltare al vechilor state membre.

Referindu-se la Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, primul-ministru a adăugat: "Angajamentul meu vizează respectarea tuturor prevederilor Tratatului Fiscal - în urmă cu două zile, s-a adoptat Tratatul Fiscal european în Camera Deputaţilor - dar şi iniţiativele europene ce acordă o mai mare atenţie creşterii economice şi ocupării forţei de muncă".

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1466

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3837

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235