BULETIN DE PRESĂ

Prinsă în flagrant de către poliţiştii din Mamaia
La data de 05.08.2014, ora 00.05, patrula mixtă de siguranţă publică, formată dintr-un poliţist din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia şi un jandarm din cadrul GMJ Constanţa, a depistat-o pe O. B., de 35 ani, care sustrăsese de pe şaua unei biciclete, o geantă ce conţinea un telefon mobil, cheile unui autoturism, suma de 50 euro şi acte aparţinând unei turiste.
Poşeta cu bunurile respective au fost înapoiate păgubitei.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celei în cauză, totodată, poliţiştii întocmindu-i dosar penal pentru furt calificat.

Identificat la scurt timp de la sesizare de către poliţiştii din Medgidia
La data de 05.08.2014, ora 13.00, Poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi de către un localnic cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras de la stâna de animale pe care o deţine, un ham şi 150m cablu electric.
Demarând operativ cercetările, oamenii legii au găsit abandonate bunurile reclamate ca sustrase, în apropierea stânei, totodată identificând şi persoana bănuită de comiterea furtului, respectiv un minor în vârstă de 14 ani, din localitate, căruia i-au întocmit dosar penal.

Identificat de poliţiştii din Hârşova
La data de 04.08.2014, ora 11.15, poliţiştii din Hârşova au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 77 de ani, din localitate cu privire la faptul că, un tânăr a împins-o în scara blocului sustrăgându-i portofelul. Aceasta s-a dezechilibrat căzând pe scări şi fracturându-şi antebraţul stâng.
Demarând operativ investigaţiile, poliţiştii au identificat şi depistat la scurt timp de la comiterea faptei un minor, în vârstă de 16 ani, din aceeaşi localitate, acesta fiind reţinut pe bază de ordonanţă, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
La data de 05.08.2014, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetată de poliţiştii din Năvodari în stare de libertate
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Năvodari cercetează în stare de libertate, o femeie în vârstă de 34 de ani, din localitate care, în  perioada 17.07-05.08.2014, în calitate  de casier al unei case de pariuri sportive, şi-a însuşit fără drept, din încasări, suma de 2.500 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 692

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 448

IPJ GalațiEvenimente

17 Apr 2024 287

IPJ Bistrița-NăsăudNereguli la regimul rutier, constatate în flagrant delict, de polițiștii Biroului de Ordine Publică

16 Apr 2024 253

DGAIlfov-Conducător auto prins în flagrant de dare de mită după un apel la Call-Center Anticorupție

12 Apr 2024 302

DGAArad-Un bărbat care a pretins că poate obține pașapoarte cu vize de Canada și Australia a fost prins în flagrant

12 Apr 2024 275

DGAMureș -Inculpat reținut după ce a pretins că ar avea influență pentru obținerea unui permis de conducere

12 Apr 2024 301

Județul Constanța Bărbați prinși în flagrant în timp ce pescuiau ilegal în amenajarea piscicolă Conacu

11 Apr 2024 619

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 451

Poliția RomânăPersoane cercetate pentru furt de combustibil, prinse în flagrant delict

09 Apr 2024 344

Atenție la aplicațiile descărcate pe telefonul mobil! Doi cetățeni străini reținuți pentru înșelăciuni. Cum acționau suspecții

06 Apr 2024 585

Județul Constanța Furt de motorină din rezervorul unui autocamion parcat pe DN 39! Suspecții prinși în flagrant de polițiști

05 Apr 2024 752

Transport suspect la Constanța! Ce a descoperit Poliția?

30 Mar 2024 656

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 957

Județul Constanța Bărbat bănuit de trafic de droguri, cercetat de polițiști și procurori! Ce au găsit oamenii legii asupra suspectului

26 Mar 2024 729