Buletin de presă IPJ - Vineri, 13 Aprilie 2012

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 6 acţiuni, fiind aplicate 21 sancţiuni în valoare totală de 12.200 lei.

Infracţiuni judiciare

Urmare a activităţilor de investigare desfăşurate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, pentru administrarea probatoriului într-o cauză de tâlhărie comisă la 28 martie a.c., în cursul zilei precedente cei trei suspecţi au fost prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea sesizării instanţei de judecată cu luarea măsurii arestării preventive.

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis în parte solicitarea şi au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 19 zile, faţă de suspectul minor I. M., în vârstă de 16 ani, 29 de zile faţă de P. Ionuţ Petrişor, de 19 ani, iar faţă de C. Alin Daniel, de 24 de ani, instanţa a dispus luarea măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a formulat recurs, iar Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile şi a celui de-al treilea suspect.

Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa.

Reamintim că la data de 28.03.2012, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, au fost sesizaţi de către o tânără, de 22 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28.03.2012, ora 01.00, în timp ce se deplasa spre domiciliu, în scara blocului, a fost acostată de două persoane necunoscute, care după ce au lovit-o cu pumnul în zona feţei, i-au sustras un telefon mobil, rucsacul sport în care avea obiecte personale şi suma de 600 lei, precum şi ambii cercei din urechi, creând un prejudiciu de 2000 lei.

Tot în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa a ajuns şi S. Demir, de 32 de ani, din Hârşova, faţă de care magistraţii Judecătoriei Hârşova au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru infracţiunea de ,,ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice"

Suspectul a fost reţinut de poliţiştii din Hârşova în cursul zilei precedente după ce au fost sesizaţi că la data de 11.04.2012, ora 15.00, că cel în cauză a fost implicat într-o altercaţie între mai multe persoane în incinta unui bar din localitate.

Poliţiştii Secţiei 5 cercetează în stare de libertate pe N. Alin, de 23 de ani, din Constanţa, suspectat că la data de 12 aprilie a.c., ora 16.00, a sustras un transformator de curent de pe casa scării unui bloc situat pe strada Prelungirea Liliacului din municipiul Constanţa.

Prejudiciul în valoare de 240 lei a fost recuperat.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Poliţiştii Secţiei 1 Rurală cercetează în stare de libertate pe C. Ana, de 56 de ani, din Valu lui Traian, întrucât a fost depistată după ce a încercat să sustragă produse alimentare în valoare de 140 lei dintr-un magazin din localitate. Prejudiciul a fost recuperat.

Poliţiştii Secţiei 1 Rurală cercetează în stare de libertate pe R. Silviu, de 32 de ani, din Tuzla, întrucât a fost depistat după ce a încercat să sustragă dintr-un supermarket din Agigea, un tricou în valoare de 72 lei, după ce a înlăturat elementele de siguranţă.

Poliţiştii Secţiei 9 Rurală cercetează în stare de libertate pe C. Adonis, de 21 de ani, S. Gheorghe Daniel, de 21 de ani, I. Florin, de 22 de ani, C. Alin, de 19 ani, toţi din Negru Vodă, întrucât au fost surprinşi în timp ce decopertau pământul într-o zonă situată între localităţile Negru Vodă şi Comana, pentru a sustrage o conductă aparţinând A.N.I.F., în vederea valorificării.

Poliţiştii Secţiei 3 desfăşoară activităţi specifice de investigare în vederea identificării autorilor a două fapte de natură penală, cu care au oamenii legii au fost sesizaţi noaptea trecută.

Astfel, la data de 12 aprilie a.c., ora 21.56, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, de administratorul unei unităţi comerciale, cu punct de lucru pe strada Ştefan cel Mare, cu privire la faptul că, în jurul orei 21.50, persoane necunoscute, au pătruns prin forţarea uşii de acces, confecţionată din tâmplărie de aluminiu, în interior, iar din casa de marcat au sustras suma de 1500 lei.

De asemenea, în cursul serii precedente, ora 23.29, poliţiştii au fost sesizaţi de dirigentele unei unităţi farmaceutice, cu punct de lucru în Constanţa, strada Ştefan Mihăileanu, cu privire la faptul că, persoane necunoscute, au pătruns prin forţarea uşii de acces, confecţionată din tâmplărie PVC, în unitate fără a sustrage bunuri sau alte valori din interior.

Ambele societăţi comerciale sunt monitorizate de firme specializate de pază.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 164 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25.425 lei.

Infracţiuni rutiere

Poliţiştii Serviciului Rutier cercetează în stare de libertate pe numitul D. Petre, de 57 de ani, din Constanţa, întrucât a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice, fiind înregistat cu o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii Secţiei 9 Rurală cercetează în stare de libertate pe B. Ionuţ, de 20 de ani, din Chirnogeni, întrucât a condus autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238