Cercetaţi de poliţiştii constănţeni pentru furt calificat

Suspecţii au fost identificaţi de către poliţişti, în mai puţin de 12 de ore de la sesizare

Poliţiştii Secţiei 3 desfăşoară activităţi specifice de căutare şi depistare a doi minori, unul de 15 ani din municipiul Constanţa şi cel de-al doilea în vârstă de 16 ani, din Năvodari.

Cei doi tineri au fost identificaţii ca fiind suspecţi de comiterea furtului, în cursul serii precedente, dintr-o unitate comercială, cu punct de lucru pe strada Ştefan cel Mare, unde au pătruns prin forţarea uşii de acces, confecţionată din tâmplărie de aluminiu, iar din în interior, din casa de marcat au sustras suma de 1500 lei.

Poliţiştii continuă activităţile de investigare pentru a stabili dacă cei doi minori sunt protagoniştii şi tentativei de furt din unitatea farmaceutică comisă în cursul zilei precedente.

Suspecţii sunt cunoştinţe mai vechi ale poliţiştilor constănţeni, aceştia fiind cercetaţi în numeroase dosare penale, în care au folosit moduri de operare asemănătoare.

Pentru prevenirea furturilor din unităţile comerciale şi locuinţe pe perioada sărbătorilor, atunci când programul de lucru este unul restrâns sau oamenii pleacă de la domiciliu, recomandăm constănţenilor următoarele:

  • administratorii de unităţi comerciale sau puncte de lucru ale acestora să ia măsuri de asigurare potrivit prevederilor Legii 333/2003;
  • la plecarea de la domiciliu, proprietarii imobilelor să închidă şi să asigure toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon şi geamul de aerisire de la baie, şi să armeze dispozitivele fizice de alarmare, acolo unde acestea sunt disponibile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1270

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1400

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235