250 hectare teren incendiate în luna martie

În luna martie, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa au intervenit pentru lichidarea a 73 de incendii produse la vegetaţie uscată. În urma acestor incendii a fost afectată o suprafaţă totală de 250 ha teren din localităţile: Albeşti, Almalău, Canlia, Capidava, Cernavodă, Constanţa, Cobadin, cetatea Histria, Cumpăna, Cuza Vodă, Cuiugiuc, Eforie Sud, Faclia, Făurei, Hârşova, Istria (105 hectare teren pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării"), Lazu, Medgidia, Năvodari, Remus Opreanu, Saligny, Satu Nou, Seimenii Mari, Ştefan cel Mare, Vadu Oii, Movila Verde, Lipniţa, Goruni, staţiunea Venus şi Tuzla.

În acest context, s-au efectuat 21 de acţiuni de control de către specialiştii Inspecţiei de Prevenire, în urma cărora s-au aplicat 17 sancţiuni - 14 avertismente şi respectiv 3 amenzi în valoare totală de 6.000 lei.

Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa le recomandă cetăţenilor să folosească locurile special amenajate pentru fumat şi să se asigure că ţigările au jarul stins înainte de a le arunca. În ceea ce priveşte arderea miriştilor, a resturilor menajere ori a vegetaţiei uscate se recomandă supravegherea focarelor, asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, optarea pentru condiţii meteo fără vânt pe durata arderii şi amplasarea grămezilor ce urmează a fi distruse la distanţe considerabile de adăposturile de animale sau furaje, în caz contrar existând posibilitatea propagării rapide a focului la gospodării şi anexele acestora şi înregistrarea unor pagube mari.

Reamintim cetăţenilor că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Purtător de cuvânt,

Paula Anghel


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1223

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1397

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1639

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3836

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3156

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234