Activități derulate cu ocazia celei de-a XV-a ediții a Festivalului Național al Șanselor Tale

  În perioada 24-30 noiembrie 2014, se va desfășura a XV-a ediție a Festivalului Național al Șanselor Tale, sub genericul "Oportunităţi de dezvoltare personală prin educaţie nonformală".
            Cu această ocazie, la Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” Constanța vor avea loc diverse manifestări culturale. 
            Marți, 25 noiembrie 2014, între orele 10.00 - 16.00, Colegiul National de Arte va găzdui, în holul instituției, Târgul Universităților din Marea Britanie, 12 universități de top. Organizatorul este Fundația Study Abroad Advising Centre din București, iar evenimentul este intitulat Study Abroad Day și se înscrie în aria tematică: Orientare și Consiliere      școlară - Orientare în vederea alegerii carierei. Elevii claselor a XI-a și a XII-a vor beneficia de o prezentare, ce va avea loc în sala de festivități a colegiului, cu privire la  modalitățile de aplicare pentru obținerea unei burse de studii în Marea Britanie. Coordonatorii sunt doamnele profesoare Felicia Georgescu, Marcu Tamara și Irimia Diana.
            Un alt moment important îl constituie și spectacolul dedicat Zilei Naționale a României, ce se va desfășura joi, 27 noiembrie 2014, în sala ”Sergiu Celibidache”, începând cu ora 12.00. Spectacolul se înscrie în proiectul ”Dintre sute de catarge”, CAEJ 2014, poziția 6. Coordonatorii sunt doamnele profesoare Mariana Graur și Doinița Mitrică. În aceeași perioadă, la Muzeul de Artă Constanța se va derula un concert al elevilor îndrumați de doamna profesor Alina Deleanu.
            De asemenea, vor avea loc activități sportive, sub îndrumarea profesorilor Bujin Cornelia și Lazăr Aurelia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1274

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1238

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1548

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1642

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3159

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238