Cerşetorii romăni din Europa strică imaginea celor care muncesc onest

Săptămâna trecută a fost arestată în Madrid o bandă formată din zece persoane de naționalitate română care se ocupa de exploatarea persoanelor cu handicap pe care le aducea din România și le obliga să cerșească în punctele cele mai importante ale Madridului. În fiecare zi aceste persoane erau obligate să lucreze 12 ore timp în care, dupa spusele lor,strângeau 80 Euro. Poliția Națională și cea din Madrid au colaborat la această operațiune care a început în Septembrie în urma sesizării faptului că în ultimul timp numărul cerșetorilor din Spania a crescut considerabil.

FADERE ( Federația asociațiilor de români din Europa) a avut nu de mult un proiect în care a cerut presei din Spania o prezentare obiectivă și direct proporțională a comunității românești. În cele mai multe ocazii, televiziunile din Spania când vorbeau de români în general arătau numai imagini de cerșetori și prostituate indiferent de tema reportajului. Să nu uităm că în acest moment numărul românilor care locuiesc în Spania și care lucrează cinstit și onest este de un milion, în comparație cu cele câteva sute de cerșetori. Astfel, este nejustificat comportamentul presei spaniole de a arăta imagini cu români cerșind și prostituate întotdeauna când se vorbește despre comunitatea românească.

Cred că românii din Europa în nevoi trebuiesc ajutați. Pentru aceasta, am dezvoltat mai multe proiecte și o vom face în continuare, însă cerșetorii profesioniști care au invadat capitalele Europei ar trebui să se apuce de munca sau sa se întoarcă în țară. Toate aceste persoane, care de cele mai multe ori nu au nevoi reale ci ori nu vor să muncească ori sunt victime ale benzilor organizate, strică imaginea tuturor românilor onești si care își văd conștiincios de treabă. Cât despre fenomenul care deja se pregătește în Londra prin creșterea considerabilă a cerșetorilor, prostituatelor și hoților de buzunare români, Poliția din România ar trebui să înceapă o colaborare cu Poliția Națională a Angliei care să aibe ca rezultat stoparea acestui fenomen. A declarat Daniel Țecu președinte FADERE

Presa FADERE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1277

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238