National Geographic Channel lansează aplicaţia Facebook "Remembering 9/11" cu ocazia comemorării a zece ani de la tragicul atac

Publicul este invitat să-și împărtășească amintirile despre 11 septembrie și să contribuie la realizarea celei mai detaliate și interactive relatări a acelei zile prin apps.facebook.com/tuundeerai

 

Aplicația însoțește seria de programe "Remembering 9/11" difuzate de NGC din 5 septembrie, de la 22:00

Bucuresti - 17 august 2011 Când ne amintim experiențele personale din 11 septembrie 2001, cel mai adesea ne revine în minte locul unde ne aflam în momentele teribile ale acelei zile - momentul când cursa 11 a lovit Turnul de Nord al World Trade Center, momentul când Turnul de Sud s-a prăbușit, momentul când cursa 77 s-a prăbușit în Pentagon. Amintirile și impactul pierderilor suferite în acea zi sumbră rămân neclare, însă prezența și bunătatea colectivă a necunoscuților a ajutat cu siguranță mulți oameni să depășească ororile incredibile trăite atunci.

La comemorarea a zece ani de la 11 septembrie, National Geographic Channel omagiază memoria celor dispăruți și invită publicul să reconstituie istoria colectivă a zilei de 11 septembrie 2001 oferind poveștile personale prin intermediul aplicației interactive Facebook Remembering 9/11.

Dezvoltată în parteneriat cu agenția digitală Neo-Pangea, aplicația va permite utilizatorilor să posteze relatări scurte ale experiențelor legate de 11 septembrie și să plaseze povestea lor cu ajutorul indicatorilor specifici de locație pe o hartă interactivă. Aplicația va fi disponibilă în 11 țări (SUA, Marea Britanie, Germania, Ungaria, Olanda, Polonia, România, Spania, Italia, Franța și Australia) și tradusă în nouă limbi, permițând participarea globală a utilizatorilor Facebook de a oferi perspective unice asupra evenimentului. Aplicația este disponibilă pentru utilizatorii Facebook din SUA începând de joi, 28 iulie 2011, iar pentru utilizatorii internaționali de luni, 8 august 2011.

"Rețelele de socializare, precum Facebook, au schimbat modul în care percepem lumea și împărtășim experiențe, mai ales în cazul unor evenimente de proporții uriașe cum este cel din 11 septembrie 2001", spune Brad Dancer, vicepreședinte senior al diviziei Cercetare și Media Digitală pentru National Geographic Channel. "Invitând oamenii să reflecteze și să transmită amintirile personale prietenilor din grupul lor Facebook și nu numai, aplicația Remembering 9/11 folosește potențialul maxim al unei astfel de rețele - interacțiunea în timp real dintre utilizatori - și creează o relatare colectivă, vie a zilei care a schimbat atât de multe vieți."

# # #

National Geographic Channels International (NGCI)

National Geographic Channels International (NGCI) invită telespectatorii să-și păstreze vie curiozitatea prin programele sale inteligente şi originale, care examinează ceea ce știm, cum vedem lumea și ce ne motivează. Companie deţinută de National Geographic Television (NGT) şi FOX Entertainment Group, NGCI sprijină angajamentul Societăţii National Geographic de a explora, proteja şi educa prin cele șase canale ale sale: National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD, Nat Geo Adventure şi Nat Geo Music.

La nivel global, National Geographic Channel (inclusiv NGC U.S. care este o companie joint-venture între NGT şi Fox Cable Networks Group) este disponibil în 370 milioane de case din 188 de ţări, în 37 de limbi.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.natgeotv.com

Neo-Pangea

Neo-Pangea este o agenție digitală inovatoare care s-a specializat în producția video digitală, web design, design 3D, experiențe interactive și live-environment multimedia. Agenția a creat campanii de succes pentru mărci din Fortune 100, precum National Geographic Channel, Comcast și Wal-Mart.

Pentru mai multe informații, vizitează neo-pangea.com.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1279

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1301

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1404

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1540

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1470

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1884

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3849

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6241