20 Apr, 2011 18:39
930
În primele trei luni de la lansarea programului „Fiecare copil contează" au fost incluşi în proiect 260 de copii cu vârsta de până la cinci ani, precum şi 87 de mame şi 85 de viitoare mămici
Proiectul se desfăşoară în judeţele Vrancea, Dâmboviţa, Caraş-Severin şi Braşov şi are ca obiectiv reducerea mortalităţii infantile, în condiţiile în care România are cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din rândul statelor membre ale Uniunii Europene
La nivel mondial, un copil moare la fiecare 3 secunde. Proiectul face parte din campania globală „Every One" a Alianţei Salvaţi Copiii Internaţional, desfăşurată începând din 2009 în peste 42 de ţări.
Organizaţia Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu compania farmaceutică GlaxoSmithKline (GSK) România şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, a demarat la finalul anului 2010 proiectul "Fiecare copil contează", care are ca obiectiv reducerea mortalităţii în rândul copiilor cu vârste de sub cinci ani, precum şi sprijinirea mamelor acestora. În primele trei luni de desfăşurare a programului, în perioada cuprinsă între ianuarie şi martie 2011, au fost incluşi în program 260 de copii cu vârste de până la 5 ani, precum şi 87 de mame şi 85 de viitoare mame, din familii defavorizate.
Activitatea de identificare a persoanelor care au nevoie de ajutor prin programul „Fiecare copil contează" va continua pentru ca un număr cât mai mare de familii defavorizate din zonele selectate pentru acest prim an pilot al proiectului - judeţele Vrancea, Dâmboviţa, Caraş-Severin şi Braşov - să poată beneficia de ajutor. Proiectul vizează informarea şi educarea viitoarelor mame cu privire la sarcină şi la îngrijirea copilului, precum şi acordarea de ajutor imediat familiilor defavorizate, prin oferirea de alimente, îmbrăcăminte, vitamine, materiale igienico-sanitare şi altele. Campania include şi o componentă de informare şi educare a principalilor actori sociali despre modul în care pot aceştia influenţa scăderea ratei mortalităţii infantile, aflată acum la cote dramatice.
România are în prezent cea mai ridicată rată a deceselor la copiii cu vârsta de până la 5 ani din rândul statelor Uniunii Europene. Media mortalităţii infantile în România este de peste două ori mai mare faţă de celelalte ţări şi, în timp ce media mortalităţii infantile în UE este de 4,59 la o mie de născuţi vii, în România mor 10 copii la o mie de născuţi vii.
În primele luni de la derularea proiectului, echipele Salvaţi Copiii România care s-au implicat în proiect au urmat cursuri de pregătire care au inclus detalii legate de program, informaţii referitoare la îngrijirea femeilor însărcinate şi a copiilor, precum şi informaţii privind modul de completare a diagnozei comunitare.
„Copiii şi mamele care trăiesc în codiţii precare, fără acces la servicii medicale de calitate, se află într-un pericol real de îmbolnăvire din cauza condiţiilor igienico-sanitare în care trăiesc şi a alimentaţiei deficitare. Deşi în unele cazuri s-a observat că părinţii merg la medic, în general acest lucru se întâmplă foarte târziu, iar viaţa copiilor este pusă în pericol. Este nevoie de o atenţie specială pentru aceste familii - de cele mai multe ori vorbim despre familii nelegitime, cu mame minore", declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
În acest sens, au fost luate şi primele măsuri: beneficiarii proiectului au primit materiale igienico-sanitare, vitamina C şi vitamina D3, precum şi sirop de tuse, iar necesarul vizează produse de bază, precum scutece, lapte praf, termometre, antitermice, îmbrăcăminte şi alimente, potrivit analizelor desfăşurate la nivel local de către echipele organizaţiei.
„Ne bucurăm că un număr semnificativ de copii şi mame beneficiază deja de acest proiect. Vom continua să ne implicăm în ajutorarea acestor familii defavorizate pentru că multe din bolile grave sau decesele din rândul copiilor români de sub 5 ani pot fi prevenite, ele fiind o consecinţă a lipsei de educaţie. GSK îşi doreşte să joace un rol esenţial în a contribui la salvarea vieţilor a 3 milioane de mame şi a 7 milioane de copii în România şi în întreaga lume, până în 2015", declară Pascal Prigent, director general al GSK România.
Pentru a sprijini eforturile din teren, în aceste prime trei luni de la demararea proiectului au fost elaborate două materiale care urmează să fie tipărite şi distribuite familiilor din cele patru judeţe, de către echipele Salvaţi Copiii România. Este vorba despre „Ghidul de creştere a copilului 0-5 ani" şi „Caietul copilului", care conţin informaţii utile despre creşterea copiilor, alimentaţia adecvată fiecărei vârste, sfaturi de igienă potrivite copiilor, sfaturi pentru femeile care doresc să devină mame, testările obligatorii ale femeilor însărcinate şi alimentaţia corectă a viitoarelor mame.
Proiectul „Fiecare copil contează" face parte din campania globala „Every One" a Alianţei Salvaţi Copiii, desfaşurată începand din 2009 în peste 42 de ţări. La nivel mondial, un copil moare la fiecare 3 secunde, ceea ce înseamnă că anual decedează circa 8,8 milioane de copii. La nivel global, prin intermediul acestui proiect vor fi salvate vieţile a 500.000 de copii în fiecare an.
Informaţii suplimentare:
Organizaţia Salvaţi Copiii România este o instituţie cu rol social, a cărei misiune este aceea de a garanta egalitatea de şanse pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care aceştia provin, prin utilizarea propriei expertize, precum şi prin presiuni exercitate asupra factorilor de decizie şi mobilizarea liderilor din societatea civilă. Salvaţi Copiii promovează de 20 ani drepturile copilului, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Peste 500.000 de copii au fost incluşi în programe educative, de protecţie şi asistenţă medico-socială, de stimulare a participării lor în acţiuni de promovare şi recunoaştere a drepturilor lor. Este membră a Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, care cuprinde 29 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări. Pentru mai multe informaţii despre programele Salvaţi Copiii vizitaţi www.salvaticopiii.ro
GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al carei portofoliu are la baza o substanţia la activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să traiască mai mult. Contribuţia GSK pentru reducerea mortalităţii infantile se manifestă la nivelul întregului portofoliu şi al modului de operare, de la cercetare şi dezvoltare (R&D) până la produse şi parteneriate în vederea livrării acestora. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.gsk.ro
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: