Rock autentic - "Celelalte Cuvinte - 30 de ani"

Prima etapă a turneului „Celelalte Cuvinte - 30 de ani" s-a încheiat. Ardealul a primit cu braţele deschise trupa Celelalte Cuvinte. Oradea, Cluj, Sibiu, Timişoara şi Reşiţa au cântat strofă cu strofă cântece adunate din 30 de ani de rock autentic, de muzică fără compromisuri.

În această săptămână, turneul „Celelalte Cuvinte - 30 de ani ajunge la Constanţa şi Galaţi.

Turneul a debutat la Oradea, pe 4 noiembrie, sub semnul emoţiilor puternice, atât de partea trupei, cât şi a fanilor. Au urmat Cluj, Sibiu, Timişoara şi Reşiţa. Peste tot, fanii Celelalte Cuvinte au umplut până la refuz cluburile şi au sărbătorit alături de Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu. Publicul a venit să asculte şi să cânte hiturile rock mult iubite. Publicul din fiecare oraş a cântat „La mulţi ani" trupei, în repetate rânduri, mulţumind pentru cei 30 de ani de Celelalte Cuvinte.

Concertele din turneu sunt însoţite de proiecţii video cu imagini rare surprinse de-a lungul călătoriei de 30 de ani de muzică. În premieră naţională, trupa prezintă lucrarea rock Oglinda, compusă din şase părţi, cu o durată de 20 de minute.

Turneul continuă în această săptămână la Constanţa (vineri, 18 noiembrie, Heaven's Hell) şi la Galaţi (sâmbătă, 19 noiembrie, Club Zodiar), oraş în care trupa Celelalte Cuvinte ajunge pentru prima dată.

De 30 de ani împreună, Celelalte Cuvinte este una dintre cele mai longevive trupe rock din România. Păstrându-şi, de-a lungul timpului, atât componenţa cât şi stilul, Celelalte Cuvinte a devenit o trupă-legendă a rockului românesc, cu o identitate aparte. Sonorităţile muzicale Celelalte Cuvinte sunt identificate imediat de orice fan. Niciodată comercialul nu a fost un criteriu de creaţie sau interpretare în cazul de faţă.

Istoria trupei porneşte încă din 1976, de la Oradea, unde, la Liceul "Emanuil Gojdu", Marcel Breazu, Leontin Iovan şi Călin Pop formau grupul şcolii, sub numele de "Sonic". Încă din perioada liceului, trupa îi avea în componenţă pe trei dintre cei care sunt în continuare membri Celelalte Cuvinte - Marcel Breazu (bas, voce secundară), Leontin Iovan (percuţie) şi Călin Pop (voce, chitară). Au dat toţi admitere la facultate în Timişoara, în ideea de a continua activitatea muzicală într-un oraş mult mai receptiv faţă de fenomenul rock.

La propunerea lui Marcel Breazu şi cu contribuţia lui Călin Pop, numele de Sonic a fost schimbat în CELELALTE CUVINTE: "Cuvintele pe care le rostim ni se par prea puţine pentru a exprima ceea ce simţim". În aceeaşi perioadă, trupa şi-a lărgit componenţa cu doi membri - Ovidiu Roşu (inginer de sunet) şi Radu Manafu (chitară, voce secundară), ambii originari din Turnu Severin.

Pe 13 decembrie 1981, în calitate de trupă a Casei Studenţilor din Timişoara, Celelalte Cuvinte a susţinut primul concert în "sala festivă" a acesteia. Evenimentul a fost considerat actul oficial de naştere a trupei.

În 2011 Celelalte Cuvinte celebreaza 30 de ani de muzică prin turneul "Celelalte Cuvinte - 30 de ani".

Următoarele date ale turneului sunt:

18 noiembrie, Constanţa - Heaven's Hell

19 noiembrie, Galaţi - Zodiar

25 noiembrie, Buzău - Cafeneaua Artiştilor

26 noiembrie, Iaşi - Club Hand

2 decembrie, Braşov - Centrul Cultural Reduta

3 decembrie, Târgovişte - La Scriitori

8 decembrie, Bucuresti - Sala Palatului.

Biletele se găsesc în cluburi si in Reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi on-line pe www.eventim.ro.

Un eveniment prezentat de Mişcarea de rezistenţă şi susţinut de Farmexpert.

Parteneri: Proges, News Outdoor România, Hotel Răzvan Bucureşti, Bubu Booking House.

Recomandat de Rock FM.

Parteneri media: Jurnalul Naţional, Ring, Şapte Seri, Zile şi Nopţi, Metalhead, Realitatea.net, Best Music, Maximum Rock, Metalfan, Port.ro, Metropotam.ro, Iconcert.ro, VoxPublica


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1402

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237