Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) a lansat cel de-al treilea raport al sau intitulat Romania post-criza. Reprofesionalizarea Romaniei III

lansare_rr3_academia_romana_sala.jpgLansarea de carte a avut loc marți, 25 mai, în Aula Magna a Academiei Române.

Întâlnirea a fost prezidată de Acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române, Preşedintele Consiliului Director al IPID. Moderatorul evenimentului a fost analistul politic Emil Hurezeanu. Au luat cuvântul, Călin Georgescu, director executiv IPID, care a vorbit despre mesajul pozitiv al volumului și despre trasarea unei viziuni asupra viitorului, care să fie construit, de data aceasta, pe principiile sănătoase ale dezvoltării durabile. Invitat să ia cuvântul, Ștefan Varfalvi, președintele Uniunii Generale a Industriașilor din România a declarat deschiderea patronatelor române spre dialog, într-o situaţie de criză, și dorinţa de a avea și în guvern parteneri de discuţie la fel de buni ca cei din sindicate. Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu a subliniat necesitatea ca România să își construiască propriile repere pentru viitor, deoarece un acord cu FMI rezolvă problemele actuale dar nu tine loc de viziune.

Prezent la eveniment, Mircea Geoană, președintele Senatului, a afirmat că România se află într-o criză structurală profundă și dacă lucrurile nu vor fi schimbate structural, România riscă să capete un statut de colonie.

Dan Puric, actor și membru al IPID, a avertizat că politicienii sunt într-o stare de neputinţă iar problemele societăţii românești pe care trebuie să le rezolve sunt profunde iar România are propria ei criză la care se adaugă acum și criza mondială. În finalul evenimentului, Radu Coșarcă, jurnalist, a vorbit despre convingerea sa că specialiștii vor și cai care vor putea scoate România din ciză și despre responsabilitatea mass-media de a transmite și promova subiecte de substanţă pentru a educa societatea.

lansare_rr3_academia_romana_prezidiul.jpgAu mai luat cuvântul, Ioan Dan Gheorgiu, președintele confederaţiei patronale Concordia și Ovidiu Hurduzeu, scriitor.

La eveniment au participat reprezentanţi ai instituţiilor statului, personalitati ale vieţii știinţifice și universitare, membri ai organizaţii patronale și sindicale, reprezentanti ai mediului de afaceri, membri ai organizaţiilor studenţești. Evenimentul editorial s-a desfășurat în cooperare cu Academia Română și Alianţa Profesioniștilor pentru Progres (APP).

Bucuresti, 25 mai 2010

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235