IPP cere Ministrului Igaş să ia măsuri împotriva tot mai deselor greşeli comise de personalul operativ la descinderi pe teren

Bucureşti, 1 februarie 2010 ■ Institutul pentru Politici Publice constată că „greşelile" structurilor de intervenţie specială ce execută sau participă la descinderi pentru reținerea unor persoane sau pentru efectuarea unor percheziții, s-au transformat în fapt curent.

Ultimul exemplu este cel de astăzi, 1 februarie 2011, când polițiștii au intrat în forță la ora 6.00 dimineața în casa lui M.Ș. care locuiește împreună cu soția și cei doi copii, în comuna Pantelimon, la o altă adresă decât cea unde se presupunea că s-ar fi aflat persoana căutată.

Membrii familiei peste care forţele de ordine au intrat „din greşeală" au fost amenințați cu arma la ceafă, în condițiile în care chiar persoana căutată era ofemeie bănuită pentru fals și nicidecum pentru o infracțiune violentă, sau despre care existau indicii că s-ar fi opus eventual violent reţinerii.

În acest context, IPP solicită public Ministrului de Interne, Traian Igaș să ofere explicații pentru aceste greșeli care tind să devină o obișnuință, precum și pentru violența fără sens de care dau dovadă funcționarii publici din ministerul al cărui responsabil este.

În concret, solicităm domnului Igaș ca MAI să precizeze cum a fost posibil incidentul de astăzi, dacă polițiștii și-au cerut scuze pentru eroarea comisă, cine sunt persoanele vinovate de această eroare, în ce măsură aceste erori sunt consemnate în dosarele profesionale ale acestor vajnici luptători.

IPP va interpreta lipsa unei reacții ferme împotriva unor astfel de evenimente ca o acțiune de încurajare a acestora.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1223

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1397

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1639

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3836

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3156

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234