Isis, o nastere prietenoasa

Clubul Isis împreună cu Isis Medical Center organizează în data de 28 noiembrie 2010, ora 11.00, la hotel Malibu din Mamaia, evenimentul „Isis, o naştere prietenoasă" ce îşi propune să pună în legătură publicul larg cu medicii şi specialiştii din domeniul sănătăţii, şi care va reuni peste 300 de viitori şi proaspeţi părinţi, cadre medicale, psihologi, educatori prenatali.

Pentru a contribui la informarea corectă a publicului larg, la eveniment vor lua cuvântul personalităţi remarcabile din lumea medicală. Şi-au anunţat participarea Prof. Univ. Dr. Bogdan Marinescu (preşedintele Societăţii de Obstetrică - Ginecologie din România), Prof. Univ. Dr. Gabriel Bănceanu (vicepreşedintele Societăţii de Obstetrică - Ginecologie din România), Prof. Univ. Dr. Florin Stamatian (prim vice preşedinte al Societăţii de Obstetrică - Ginecologie din România), Prof. Univ. Dr. Petre Brătilă (Preşedintele Societăţii Române de Uro-Ginecologie), Adrian Toma (medic primar neonatologie), Prof. Univ. Dr. Petru Bordei (Decanul Facultatăţii de Medicină a Universităţii "Ovidius" Constanţa).

Prof. Univ. Dr. Silvia Stoicescu (preşedinta Asociatiei de Neonatologie Din Romania) le va vorbi viitoarelor şi proaspetelor mămici despre alimentaţia corectă pe perioada sarcinii şi a alăptării. De asemenea, părinţii vor putea adresa întrebări directe specialiştilor şi vor putea afla informaţii utile cu privire la importanţa educaţiei prenatale, naşterea naturală versus cezariana electivă, rolul moaşei la naştere, importanţa recoltării de sânge placentar, importanţa iniţierii precoce a alaptării, îngrijirea corectă a bebeluşului.

În plus, Isis Medical Center a pregătit câteva surprize: va lansa un parteneriat cu Facultatea de Medicină Universităţii "Ovidius" Constanţa, va lansa un ghid cu informaţii practice privind sarcina, naşterea şi îngrijirea nou-născutului ce va fi oferit femeilor prezente la eveniment şi va lansa prima televiziune on-line dedicată exclusiv femeilor, actuale şi viitoare mămici.

Evenimentul este sustinut de Clubul ISIS, Prosana Medical Center, Biogenis, Nestle.

Sponsori: Bioderma, Hyllan Pharma, Cord Blood Center, Weleda, Bayer, Glaxo Smith Klein si Credit Europe Bank.

Parteneri media: Neptun TV si Magic FM.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238