Consultări ale secretarului de stat Luminiţa Odobescu cu Pertti Torstila, secretar de stat în MAE finlandez

Secretarul de stat pentru afaceri europene Luminiţa Odobescu a avut astăzi, 6 iunie 2012, consultări cu Pertti Torstila, secretar de stat în MAE finlandez.Convorbirile cu partea finlandeză s-au concentrat pe stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale şi pe temelede actualitate aflate pe agenda europeană.

În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, cei doi secretari de stat au evidenţiat nivelul foarte bun al dialogului politic şi al cooperării într-o serie de domenii de interes comun, precum securizarea frontierei externe a UE, mediu, justiţie şi afaceri interne. A fost evidenţiat interesul ambelor părţi pentru consolidarea cooperării în plan economic, prin impulsionarea contactelor între mediile de afaceri din România şi Finlanda şi dinamizarea raporturilor investiţionale şi comerciale.

Cei doi demnitari au trecut în revistă o serie de teme de interes comun aflate pe agenda europeană, cum ar fi: consolidarea guvernanţei economice, negocierile noii perspective financiare a UE, cadrul european pentru strategiile naţionale pentru incluziunea socială a persoanelor aparţinând minorităţii roma, reprezentarea celor două state în Serviciul European de Acţiune Externă, dezvoltările din Vecinătatea Estică şi Balcanii de Vest. Cei doi secretari de stat au reliefat că România şi Finlanda sunt actori centrali ai unor iniţiative europene majore precum Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice, subliniind necesitatea valorificării complementarităţii acestor iniţiative care au potenţialul de a aduce beneficii cetăţenilor din aceste regiuni.

Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a exprimat încrederea părţii române pentru adoptarea unei decizii politice pozitive de aderare a României la spaţiul Schengen la reuniunea Consiliului JAI din septembrie 2012. La rândul său, secretarul de stat Pertti Torstila a reiterat sprijinul nemijlocit al Finlandei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, în două etape.

Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a arătat că România este pregătită să colaboreze strâns cu autorităţile de la Helsinki în operaţiuni vizând securizarea frontierelor, luând în considerare că România are a doua graniţă externă a UE, ca lungime, după cea ruso-finlandeză.

De asemenea, cei doi demnitari au abordat şi tema continuării cooperării privind implementarea cadrului european vizând incluziunea socială a persoanelor aparţinând minorităţii roma. Se are în vedere, în acest cadru, trimiterea, în perioada următoare, a unui expert român la Helsinki, pentru a conlucra cu autorităţile finlandeze în acest domeniu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1277

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238