Consultări româno-japoneze la nivel de secretar de stat

Secretarul de stat pentru afaceri globale Doru Costea a avut la 22 februarie 2011, la Tokyo, consultări cu vice-ministrul Afacerilor Externe al Japoniei, Koro Bessho, şi cu directorul general pentru Europa din MAE nipon, Jiro Kodera. De asemenea, demnitarul român s-a întâlnit cu secretarul de stat parlamentar din MAE nipon, Hisashi Kokunaga.

Părţile au convenit că dialogul la nivel înalt, care a înregistrat un moment de referinţă prin vizita preşedintelui României, Traian Băsescu, la Tokyo, în 2009, trebuie să continue în perioada următoare.

Au fost reiterate, în context, invitaţiile adresate şefului guvernului japonez şi ministrului Afacerilor Externe de a efectua vizite succesive în România în perioada următoare.

Secretarul de stat în MAE român a arătat că proiectele de cooperare economică de anvergură, cum sunt linia de metrou Otopeni-Gara de Nord, investiţiile din categoria "greenfield" şi valorificarea potenţialului oferit de proiectele de infrastructură, constituie obiectivele principale ale cooperării bilaterale.

În privinţa consultărilor sectoriale dintre cele două ministere de externe, Doru Costea a arătat că este aşteptată continuarea convorbirilor în domeniul securităţii şi în cel al evoluţiilor pe plan regional şi global, domenii în care România şi Japonia au atât interese, cât şi obiective comune.

În întrevederea cu secretarul de stat parlamentar din MAE nipon, Hisashi Tokunaga, cele două părţi au evidenţiat importanţa intensificării contactelor inter-parlamentare, cu precădere în vederea impulsionării cooperării economice.

Necesitatea şi posibilităţile de diversificare a relaţiilor investiţionale şi culturale au fost subiecte discutate în detaliu şi în cadrul întâlnirilor separate cu Manabu Kobayashi, consul onorific al României la Yokohama, Akiko Igaya, vicepreşedinte al Societăţii Japonia-România, Hiroshi Inoue, preşedintele Comitetului Economic Japonia-România şi consul onorific al României la Osaka şi Norihiro Iwaki, preşedintele Asociaţiei de Afaceri Japonia-România. Domeniile discutate cu prioritate au fost stimularea exporturilor româneşti în Japonia şi colaborarea IT.

În cadrul vizitei, Doru Costea a susţinut prelegerea "Zona extinsă a Mării Negre - perspective şi provocări" la Japan Forum on International Relations.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1402

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237