Forumul ONG de la Marea Neagră - "Construirea unei viziuni comune" 6-8 octombrie 2011, Bucureşti, Hotel Caro

Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND), Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Black Sea Trust for Regional Cooperation, va organiza, în perioada 6 - 8 octombrie 2011, la Bucureşti (Hotel Caro) cea de-a IV-a ediţie a Forumului organizaţiilor neguvernamentale din Regiunea Mării Negre.

Prin organizarea anuală a acestui forum se urmăreşte creşterea capacităţii de implicare a organizaţiilor nonguvernamentale în soluţionarea problemelor socio-economice din statele riverane Mării Negre, dar şi impulsionarea dialogului şi cooperării la nivel politic, fiind vizată sporirea gradului de democratizare în regiune. La eveniment sunt aşteptaţi peste 150 de participanţi din România şi din străinătate (reprezentanţi ai societăţii civile, mediului diplomatic acreditat la Bucureşti şi exponenţi ai mass-media).

Forumul va reuni ONG-uri din Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Turcia, Ucraina, România, Rusia şi din alte state membre UE, active în regiunea Mării Negre, care vor dezbate pe parcursul celor 3 zile pe marginea unor tematici de interes comun, încercând să identifice soluţii la problemele regionale curente.

Forumul va fi deschis de către preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Staffan Nilsson şi secretarul de stat pentru Afaceri Globale din Ministerul Afacerilor Externe, Doru Costea.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe pagina de internet : http://www.mae.ro/node/5989; www.blackseango.org; www.fondromania.org.

Reprezentanţii presei sunt invitaţi să participe la sesiunea de deschidere (6 octombrie - orele 09.30 - 10.30) şi la sesiunea de concluzii (8 octombrie - orele 11.30- 13-00).

Rugăm reprezentanţii presei care doresc să participe la eveniment să confirme prezenţa pe adresa de email: adriana.zaharia@fondromania.org şi presa@mae.ro (specificând nume, prenume, instituţia media).

Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1548

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1642

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3158

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238