Participarea secretarului de stat George Ciamba la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, la Bruxelles

Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat astăzi, 15 decembrie 2015, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale care a avut ca temă pregătirea Consiliului European din 17-18 decembrie 2015, pe agenda căruia se vor afla, în principal, migraţia, lupta împotriva terorismului, relaţia UE-Marea Britanie, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, strategia privind aprofundarea pieţei interne.
În intervenţia sa, secretarul de stat George Ciamba a felicitat Preşedinţia în exerciţiu a UE, deţinută de Luxemburg, pentru buna gestionare a unei agende europene complexe, în contextul unei perioade marcate de numeroase provocări pentru Uniune.
În cadrul discuţiilor de pregătire a Consiliului European, oficialul român a punctat elementele de interes prioritar pentru România în raport cu agenda reuniunii. Cu privire la gestionarea migraţiei, a subliniat importanţa unei implementări mai eficiente a deciziilor UE în materie, având în vedere rezultatele limitate de până acum. În context, a reiterat angajamentul României de a-şi îndeplini obligaţiile care îi revin în acest domeniu. Referitor la măsuri viitoare la nivel european în domeniul migraţiei, a subliniat importanţa evaluării progreselor înregistrate în baza deciziilor deja adoptate înainte de a lansa noi iniţiative.
A menţionat, totodată, necesitatea unei implementări riguroase a Planului de acţiune cu Turcia pentru a controla mai bine presiunea migratorie. Referitor la gestionarea frontierelor, oficialul român a reamintit importanţa menţinerii integrităţii Spaţiului Schengen şi a exprimat susţinere pentru consolidarea controlului la frontierele externe ale UE, ca modalitate de protejare a spaţiului de liberă circulaţie european. În context, a subliniat rolul agenţiei Frontex în îndeplinirea acestor obiective, precum şi sprijinul substanţial al României la activitatea acesteia.
În cadrul discuţiilor privind combaterea terorismului, reprezentantul MAE a precizat că este importantă o abordare nediferenţiată între statele membre Schengen şi cele non-Schengen, pentru ca toţi partenerii  să aibă acces la acelaşi instrumente, care să permită îndeplinirea eficientă a obiectivelor comune în materie de securitate.
Referitor la Strategia privind aprofundarea pieţei interne, secretarul de stat a subliniat importanţa protejării libertăţilor fundamentale, inclusiv cea a liberei circulaţii a forţei de muncă, aspect esenţial care trebuie prezervat la nivel european, inclusiv în contextul dezbaterii privind viitorul relaţiei UE-Marea Britanie. În context, evidenţiind necesitatea acordării unei atenţii deosebite dezvoltării sectorului industrial, a menţionat importanţa aprofundării dimensiunii energetice a Pieţei unice, inclusiv din perspectiva Uniunii Energiei,  reiterând obiectivul asigurării securităţii energetice a UE, precum şi interesul ca fiecare stat membru să îşi stabilească propriul mix energetic.
Totodată, în cadrul reuniunii CAG, miniştrii pentru afaceri europene şi-au exprimat acordul politic asupra propunerii de Acord inter-instituţional pentru o mai bună reglementare şi au aprobat, conform practicii, Programul Consiliului UE pentru următoarele 18 luni (1 ianuarie 2016-30 iunie 2017).
De asemenea, au fost adoptate  Concluzii ale Consiliului privind extinderea şi procesul de stabilizare şi asociere. Reprezentantul României a indicat necesitatea unui mesaj cât mai angajat al UE pentru continuarea politicii de extindere, ca instrument al Uniunii ce contribuie nemijlocit la promovarea stabilităţii şi prosperităţii în statele candidate sau aspirante, concomitent cu înregistrarea de progrese în procesul de reformă, inclusiv în îndeplinirea criteriului politic de aderare, cu valoare strategică. În acest context, a salutat deschiderea de capitole de negociere, la 14 decembrie, cu Serbia şi Turcia, paşi importanţi care demonstrează angajamentul concret al Uniunii în avansarea extinderii, aspect cu atât mai important într-o perioadă marcată de provocări multiple în regiune.
În marja reuniunii, secretarul de stat MAE a avut discuţii bilaterale cu reprezentanţii Germaniei, Franţei, Luxemburgului şi ai Greciei.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 96

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 160

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 243

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 172

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 189

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 174

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 370

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 296

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 211

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 187

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 247

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 258

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 275

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 252

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 420