Mesajul viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, cu ocazia Zilei Pompierilor din România -13 septembrie 2014

Astăzi sărbătorim una dintre cele mai apreciate și iubite instituții ale statului, aflată constant, alături de Biserică și Armată, în topul încrederii românilor.
Astăzi, avem ocazia, ca în mod public, să onorăm pompierii militari - oameni ale căror fapte de zi cu zi se măsoară în vieți salvate și în destine schimbate.
Istoria celor 166 ani de existență instituțională este înnobilată de profesionalismul și devotamentul dovedite de generațiile de pompierii militari care de-a lungul timpului și-au onorat cu cinste misiunile încredințate.
Fie că ne referim la bravii ostași pompieri care și-au dovedit eroismul în Bătălia de pe Dealul Spirii în apărarea Revoluţiei de la 1848 sau, în istoria recentă, când pe lângă misiunile de stingere a incendiilor, vă regăsim în intervenții de salvare a persoanelor afectate de inundații, înzăpeziri sau în misiunile SMURD, oricând și oriunde interveniți, munca dumneavoastră în folosul semenilor rămâne un reper de demnitate, devotament și sacrificiu.
Nimic nu poate fi mai demn și mai onorant decât să-ți respecți jurământul față de țară și români. Respectând acest jurământ, pompierii militari sunt cei care își riscă viața pentru ca alții să aibă șansa să o trăiască.
Asemeni oricărei instituții militare, spiritul onoarei față de camarazii de arme, ne obligă să ne reamintim de eroii care și-au sacrificat viața în misiune, în lupta dramatică de salvare a oamenilor aflați în pericol.
Față de aceștia, față de familiile lor ne îndreptăm pioasa noastră recunoştinţă.
Pentru milioane de români faptele acestor oameni sunt modele de curaj și bărbăție, indiferent de pericolele pe care le înfruntă. Iar aceste pericole, din păcate, sunt din ce în ce mai diverse și mai accentuate.
În zilele noastre, schimbările climatice generează din ce în ce mai multe efecte negative asupra populației și a comunităților – ploi torențiale și viituri frecvente, ninsori abundente, perioade caniculare care favorizează incendiile de vegetație – iar în fața acestor fenomene extreme, pompierii sunt primii care intervin pentru salvarea de vieți omenești și aducerea la normalitate a vieții comunităților afectate.
Numărul intervențiilor în situații de urgență s-a dublat în ultimii 5 ani de la 147 de mii în 2009, la peste 300 de mii în 2013, incluzând aici – stingerea incendiilor, acordarea de asistență medicală de urgență, acțiuni de protecție a populației sau misiuni pentru salvarea persoanelor aflate în situații critice. Peste 3.900 de vieți au fost salvate numai în acest an.
Este evident pentru toți că pentru a menține același nivel de performanță este nevoie de resurse, este nevoie de logistică adecvată și este nevoie de o excelentă coordonare împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
În plan operațional, primii pași au fost făcuți în acest an, prin înființarea Departamentului pentru Situații de Urgență, iar în plan logistic pentru exercițiul financiar 2014-2020 este prevăzută suma de peste 150 milioane de euro, din fonduri europene, destinate inspectoratelor pentru situații de urgență.
Capacitatea operațională de a răspunde 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la toate tipurile de situații de urgență, este principala caracteristică pe care oamenii, o apreciază la angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru că în munca dumneavoastră, orice ezitare, orice întârziere sau lipsă de coordonare poate să însemne pierderi de vieţi omeneşti.
 
Pentru efortul, devotamentul, disciplina și pasiunea pe care o puneți în activitatea de zi cu zi, vă mulțumesc și vă asigur de întregul meu respect! De Ziua Pompierilor Militari adresez tuturor pompierilor români sincere felicitări, multă sănătate, și putere de muncă.
La mulți ani pompierilor români!

 
                  VICEPRIM-MINISTRU PENTRU SECURITATE NAȚIONALĂ,
MINISTRUL AFACERILOR INTERNE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1275

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1549

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3159

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238