Concluzii rezultate din participarea delegaţiei M.Ap.N. la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE, de la Amsterdam

  În cadrul reuniunii ministeriale desfăşurate astăzi la Amsterdam, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a subliniat, în cadrul dezbaterilor privind cooperarea în domeniul apărării şi Planul de acţiune al Comisiei Europene în domeniul apărării, importanţa pe care România o acordă menţinerii domeniului militar în atenţia decidenţilor politici şi alocarea unui nivel adecvat de resurse pentru dezvoltarea unor capabilităţi robuste la nivel european.

              Sesiunea dedicată operaţiilor şi misiunilor militare aflate în curs de derulare sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună a fost focalizată pe regiunile Sahel, Cornul Africii şi Republica Centrafricană, context în care România a reconfirmat sprijinul pentru iniţiativele UE derulate în Africa, cu accent pe eforturile împotriva pirateriei maritime, consolidarea securităţii şi stabilităţii în Cornul Africii.
              În cadrul discuţiilor a avut loc şi un schimb de opinii cu privire la viitoarea Strategie Globală a Uniunii Europene, care urmează să fie finalizată până la reuniunea Consiliului European din iunie 2016.
              La reuniune a participat şi Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, care în intervenţia sa a punctat importanţa celor două reuniuni la nivel înalt din vara acestui an, Summit-ul NATO de la Varşovia şi Consiliul European, inclusiv prin prisma identificării unor noi oportunităţi de cooperare partenerială între UE şi NATO.

              Importanţa şi semnificaţia pentru securitatea europeană a recentului anunţ al Administraţiei Obama vizând creşterea substanţială a bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană (ERI) a fost subliniată atât în intervenţia Secretarului General Stoltenberg, cât şi a ministrului Motoc şi a altor omologi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Apărării „Bucuria Învierii Domnului va găsi în sărbătoare și marea familie a Armatei României“

04 May 2024 347

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului facilității navale de sprijin Deveselu

30 Apr 2024 425

MApNVideoconferință cu militarii din teatrele de operații și misiuni externe

30 Apr 2024 255

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 332

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 353

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 289

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 281

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 582

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 982

Ministrul Apărării Naționale, Tilvăr va fi prezent la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

11 Apr 2024 496

MApNMinistrul apărării naționale, la Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului multinațional „Sea Shield 24”

11 Apr 2024 295

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu omologul sloven la București

11 Apr 2024 297

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, prezent la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu în cadrul unei ceremonii

09 Apr 2024 479

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii

09 Apr 2024 385

MApNVizita ministrului apărării naționale la Spitalul Militar din Sibiu

05 Apr 2024 406