Militar ranit in Afganistan 4.01.2009

COMUNICAT DE PRESĂ de la Ministerul Apărării Naţionale

Un militar din Batalionul 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele" a fost rănit astăzi, 3 ianuarie, în jurul orei 16.00, ora României, în Afganistan.

Soldatul voluntar Nicolae Paraschiva executa o misiune de intervenţie rapidă într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă genistică americană (EOD) pe autostrada A1, la aproximativ 50 de kilometri de baza Lagman, Qalat.

Autovehiculul uşor blindat de tip Humvee (HMMWV), în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, militarii fiind atacaţi concomitent cu focuri de armament uşor de infanterie şi lovituri de aruncător de grenade antitanc.

Militarul rănit a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la spitalul din Kandahar, unde beneficiază de asistenţă medicală specializată.

Conform procedurilor standard de operare în astfel de situaţii, zona a fost imediat securizată.

Împrejurările producerii evenimentului sunt cercetate de o comisie a Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele", condusă de  şeful de stat major al unităţii.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale monitorizează evoluţia stării de sănătate a militarului rănit şi ţine legătura permanent cu familia acestuia.

Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale

 

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț confirmat de WhatsApp Organizațiile guvernamentale pot urmări conversațiile utilizatorilor. Iată despre ce este vorba

27 May 2024 711

Farul Constanța Under-18, câștigătoarea Ligii de Tineret Stere Banoti - „Merităm acest trofeu“. Dedicat și lui Vasile Mănăilă și Ștefan Petcu (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 May 2024 1065

Fotbal Victoria Cumpăna, 7-0 cu Dunărea Măcin, în campionatul Under-19 (GALERIE FOTO)

27 May 2024 500

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 May 2024 811

Liga a 3-a Gloria Băneasa a încheiat sezonul 2023/2024 cu o victorie. Reprezentantele județului Constanța, pe podium

26 May 2024 733

Farul Constanța Hagi, Gică Popescu și Ștefan Preda joacă pentru Generația de Aur, la meciul de adio, contra echipei World Stars, din care face parte și Rivaldo

25 May 2024 1205

18.000 parfumuri contrafăcute, de peste 4 milioane euro, depistate în Portul Constanța (Galerie FOTO)

25 May 2024 508

Interviu online cu handbalistul Rareș Ștefan, de la CSM Constanța „A fost dragoste la prima vedere“

24 May 2024 1275

Handbal CSM Constanța, final de sezon. Contra ACS HC Buzău 2012, cei mai tineri handbaliști din lot au marcat 14 goluri

23 May 2024 751

UPDATE Fum la un tablou electric din școala de la Poarta Albă, județul Constanța!

22 May 2024 683

După David Kiki, Farul Constanța a anunțat astăzi, 21 mai 2024, și despărțirea de Ronaldo Deaconu

21 May 2024 1169

Fotbal CS Victoria Cumpăna Câștigătoare pe plan județean, echipele Under-19 și Under-17 susțin meciurile din primul tur eliminatoriu

21 May 2024 1145

Fotbalistele de la Farul Constanța vor să facă o figură frumoasă în Liga Campionilor. „E o nouă provocare“ (GALERIE FOTO)

21 May 2024 882

Armonia Hospital Constanța revine acasă cu caravan „Da, Pot!”

20 May 2024 528

Fotbaliștii de la Farul Constanța au intrat în vacanță. Primul amical din pregătirea de vară, stabilit

20 May 2024 1070