Semnare proiect pentru Municipiul Bacău

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László BORBÉLY a semnat luni, 06.09.2010, la sediul M.M.P, împreună cu primarul Romeo STAVARACHE contractul de finanţare al proiectului ,,Retehnologizarea sistemului de termoficare din municipiul Bacău în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană", al cărui beneficiar este Municipiul Bacău.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune şi are o valoare totală de 78.364.634 Euro, din care valoare eligibilă de 63.197.286 Euro, 31.598.643 Euro reprezentând contribuţia Uniunii Europene. De acest proiect, întreaga populaţie a municipiului Bacău va beneficia de reducerea poluării aerului cauzată de sistemul de termoficare (reducerea emisiilor de SO2, Nox şi pulberi).

Obiectivul general al proiectului este reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice cauzate de sistemul de termoficare, în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei în municipiul Bacău şi asigurarea conformării cu cerinţele de mediu stabilite prin Tratatul de Aderare. Totodată, proiectul asigură crearea unui sistem de termoficare sustenabil, la un nivel acceptabil al tarifului, pentru populaţia din municipiul Bacău.

"Atrag atenţia tutror primarilor şi consiliilor locale care se gândesc să scape de o "grijă" şi să îndrume populaţia să-şi pună centrale termice de apartament că se joacă cu focul. Peste tot în Europa sistemul de termocentrale colective este mult mai ieftin şi există discuţii ca, la nivel european, cei care deţin centrale individuale să fie taxaţi pentru noxele pe care le produc. Atrag atenţia asupra faptului că autorităţile trebuie să identifice măsuri pentru a sprijini retehnologizarea termocentraleor şi există 92 de oraşe şi municipii în care sistemele trebuie modernizate. Ministerul Mediului şi Pădurilor a făcut proiecte, a căror valoare totală ajunge la 476 milioane de euro, pentru sisteme de termocentrale pentru 7 oraşe, respectiv Iaşi, Bacău, Timişoara, Botoşani, Focşani, Oradea şi Govora (Rm. Vâlcea)", a declarat ministrul László BORBÉLY

De asemenea, ministrul Mediului şi Pădurilor a subliniat că "Nu întâmplător am ales judeţul Bacău pentru a semna acest contract. Cel mai important este faptul ca acest oraş nu a aşteptat să vină cineva şi să remedieze problema privind termoficarea, autorităţile de aici au lucrat bine. Municipiul Bacău reprezintă un exemplu prin faptul că autorităţile au pornit cu banii proprii încă din august 2009 contractele privind proiectarea şi reabilitarea reţelelor şi în 2010 pentru reţelele de distribuţie. Iată ce înseamnă să ai o concepţie şi să crezi în ea. În acest moment Municipiul Bacău poate cere deja rambursare de fonduri, de peste 3 milioane de euro, ce vor veni de la Uniunea Europeană".

În ceea ce priveşte întreg sistemul de termoficare, ministrul Mediului şi Pădurilor a declarat că există o Comisie Mixtă formată din mai multe ministere unde se lucrează pentru definitivarea unei strategii privind retehnologizarea şi rentabilizarea sistemelor termice ce va avea în vedere găsirea de modalităţi de investiţii în centrale funcţionale, reducerea poluării, cogenerare şi utilizarea energiilor noi. De asemena, această Comisie analizează şi sistemul de subvenţionare a energiei termice.

Prin acest proiectul semnat astăzi cu municipiul Bacău se va reduce poluarea aerului cauzată de sistemul de termoficare, prin introducerea celor mai bune tehnici disponibile (BAT) şi se vor introduce măsurile de eficienţă energetică în vederea reducerii pierderilor de căldură şi putere la sursă şi în reţeaua de transport şi distribuţie. Totodată se va asigura accesul la serviciile publice de termoficare pentru populaţia cu venituri reduse şi va creşte siguranţa aprovizionării cu căldură şi apă caldă prin asigurarea flexibilităţii utilizării combustibililor.

DIRECŢIA DE COMUNICARE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1227

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238