Trimitere judecător ICCJ trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei DAVID MARIA, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă, în sarcina căreia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie - decembrie 2009, inculpata David Maria a pretins şi primit de la un denunţător suma de 200.000 de euro promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea unei acţiuni de contestaţie în anulare şi îi va determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului. Prin această contestaţie, denunţătorul dorea anularea unei decizii penale a Curţii de Apel Ploieşti prin care fusese condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim de detenţie pentru infracţiunea de evaziune fiscală. La data de 10 decembrie 2009, această acţiune a fost admisă în principiu iar la data de 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins contestaţia în anulare ca nefondată.

Ulterior, împotriva aceleiaşi decizii de condamnare, acelaşi denunţător a formulat şi o cerere de revizuire care, la data de 15 noiembrie 2011, a fost respinsă de Judecătoria Târgovişte. În acest context, în perioada ianuarie - februarie 2012, inculpata David Maria a primit de la denunţător, în mai multe tranşe, suma totală de 4.000 de euro şi 3.800 lei şi a mai pretins încă 110.000 de euro promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea recursului formulat de denunţător împotriva sentinţei Judecătoriei Târgovişte şi că îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului. La data de 27 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a respins şi acest recurs.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra a două imobile aparţinând inculpatei.

La data de 28 februarie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători a încuviinţat percheziţia la imobilele deţinute, reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarei Maria David.

La data de 29 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a inculpatei David Maria, pe un termen de 29 de zile (comunicatul nr. 107/VIII/3 din data de 29 februarie 2012).

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1279

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1301

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1404

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1540

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1470

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1884

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3849

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6241