Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

La data de 27 septembrie 2012, organele de poliţie, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul MIRCICĂ CRISTIAN, de 30 de ani, din comuna 23 August, Judeţul Constanţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare calificată (cu consecinţe deosebit de grave), în formă continuată.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, fiind salariat în funcţia de ofiţer front office la sucursala din Constanţa a unei bănci comerciale, în perioada cuprinsă între data de 20 aprilie 2011 şi data de 23 august 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii ilicite, a sustras din patrimoniul băncii un număr de şase carduri şi şase coduri PIN, pe care le-a activat fraudulos ca fiind aferente conturilor unor clienţi ai băncii, după care a desfiinţat neautorizat depozitele fictive prin falsificarea semnăturilor clienţilor şi a transferat sumele de bani în alte conturi aparent legale, pentru ca în final să retragă, succesiv, de la automatele monetare suma totală de 980.678 lei, în dauna băncii.

În cursul zilei curente a fost formulată propunere de arestare preventivă pe timp de 29 de zile faţă de inculpat, propunere care a fost trimisă spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.

Pedeapsa prvăzută de lege pentru infracţiunea de delapidare calificată este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, cu menţiunea că orice învinuit sau inculpat beneficiază pe parcursul procedurilor judiciare de prezumţia constituţională de nevinovăţie.

 

 

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1396

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1638

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3835

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3155

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234