Trimitere în judecată a inculpatului minor T.A. sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de corupţie sexuală

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lăngă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului minor T.A. sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de corupţie sexuală.

          Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat următoarea situaţie de fapt: 

La data de la data de 15.05.2011, în jurul orelor 16,oo,  inculpatul T.A., de 16 ani şi 10 luni, le-a ademenit în locuinţa sa pe minorele N.N.D. şi R.M.N., în vârstă de 9 şi respectiv 10 ani, unde, pe un pat dintr-una din încăperi, inculpatul T.A. le-a mângâiat pe tot corpul şi în zona organelor genitale,  una dintre victime fiind dezbrăcată de pantaloni, ca şi inculpatul, iar cu ambele fetiţe autorul a simulat întreţinerea de acte sexuale. Cercetările au mai stabilit că de aceeaşi manieră inculpatul T.A. a mai procedat şi la data de 14.05.2011 cu minora N.N.D., nepoate sa după frate, când în acelaşi imobil a exercitat acte de corupţie sexuală, iar într-o zi de la începutul lunii mai 2011 a mimat întreţinerea de acte sexuale cu minora R.M.N., de 10 ani într-o anexă din curtea locuinţei sale.

         Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de corupţie sexuală este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, urmând ca la individualizarea pedepsei să se ţină cont şi de faptul că inculpatul a fost minor la data comiterii faptelor.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


PURTĂTOR  DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL   TULCEA                 

PRIM -PROC. ADJ.  LAURA SUBŢIRELU


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 573

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 674

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 577

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1112

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 919

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1030

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1786

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 844

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1062

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1110

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1020

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 2117

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 801

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2449

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 831