Retinere sef APIA Caras Severin si doi primari

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara efectuează acte de urmărire penală faţă de următorii inculpaţi:

ANCULIA ROMICĂ PAVEL, director al A.P.I.A. Caraş - Severin, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,

GHIŢĂ VALENTIN, primarul comunei Socol, judeţul Caraş Severin şi IANCU SIMION - SIMI, primarul oraşului Oţelu Roşu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni

şi faţă de învinuitul

JURJ TUDOR IOAN, administrator al mai multor societăţi comerciale, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare mită în formă continuată, cumpărare de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:

În a doua jumătate a anului 2011, inculpatul Anculia Romică Pavel, a pus în practică o modalitate de fraudare a banilor europeni, folosindu-se de influenţa sa asupra primarilor din comuna Socol, Ghiţă Valentin şi din oraşul Oţelu Roşu, Iancu Simion - Simi, constând în aceea că i-a determinat să încheie contracte antedatate cu firmele controlate de învinuitul Jurj Tudor Ioan. În condiţiile în care nu se efectuau lucrări sau prestaţii, se proceda la recepţionarea aşa ziselor lucrări, se virau banii către firme, o mare parte din sume urmând a fi împărţită între cele patru persoane.

Concret, la data de 28 septembrie 2011, inculpatul Ghiţă Valentin a primit suma de 5.000 lei, bani ce i-au fost remişi personal de către Jurj Tudor Ioan, la solicitarea expresă a lui Anculia Romică Pavel. În schimbul banilor, primarul Ghiţă Valentin a încheiat patru contracte finanţate cu fonduri europene gestionate de APIA Caraş Severin, cu firmele controlate de Jurj Tudor Ioan, iar la data de 7 noiembrie 2011 a fost plătită, în totalitate suma aferentă unuia dintre contracte, pentru celelalte trei contracte fiind plătite doar avansurile aferente (aproximativ 350.000 lei). De asemenea, inculpatul Ghiţă Valentin a mai primit suma de 50.000 de lei, în schimbul căreia a acţionat în aşa fel încât, în baza unei înţelegeri stabilite cu inculpatul Anculia Romică Pavel, lucrările de întreţinere a pajiştilor comunei Socol, finanţate tot din fonduri europene, să fie atribuite abuziv firmei controlate de învinuitul Jurj Tudor Ioan. În acest sens au fost încheiate patru contracte cu valori mai mici de 15.000 de euro, ceea ce a permis încredinţarea lucrărilor fără parcurgerea procedurii licitaţiei.

La data de 19 decembrie 2011, Iancu Simion - Simi a primit suma de 15.000 lei, prin intermediar, de la învinuitul Jurj Tudor Ioan, în virtutea unei înţelegeri avute cu inculpatul Anculia Romică Pavel. Banii au fost primiţi de primarul oraşului Oţelu Roşu în schimbul încheierii unui contract finanţat din fonduri europene gestionate de APIA Caraş Severin, în valoare de 300.000 lei şi a promisiunii unor viitoare contracte în valoare de 500.000 lei ce urmau a fi încheiate tot cu firmele controlate de învinuitul Jurj Tudor Ioan.

În contextul faptelor descrise, inculpatul Anculia Romică Pavel, în calitatea sa de

director al A.P.I.A. Caraş - Severin, şi-a exprimat acordul de a acţiona pentru încheierea, de către cei doi primari, a contractelor finanţate din fonduri europene, în schimbul obţinerii de foloase materiale şi pentru sine.

Inculpaţilor Anculia Romică Pavel, Ghiţă Valentin şi Iancu Simion - Simi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 27 aprilie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Faţă de învinuitul Jurj Tudor Ioan, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1216

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1262

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1228

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1985

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1595

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1462

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3823

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3145

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6225