Ioan Mircea Pascu dezvaluie in PE intentiile nedemocratice ale Ministerului educatiei

mircea-pascu.jpgBruxelles, 25 martie 2010

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a dezvăluit, miercuri, în plenul Parlamentului European, intenţiile nedemocratice ale Ministerului român al educaţiei de a restrânge semnificativ autonomia universitară şi de a repolitiza învăţământul superior. Asemenea intenţii nu pot fi, în viziunea eurodeputatului, tolerate într-o ţară membră a Uniunii Europene.

"Acum 20 de ani, români au murit pentru libertate, inclusiv în ceea ce priveşte educaţia, care a fost supusă până atunci unui strâns control politic. Ca rezultat al sacrificiului lor, universităţile şi-au câştigat la rândul lor libertatea, bucurându-se de ea de atunci. Ar fi, în consecinţă, o ironie tristă dacă ar reuşi actuala încercare a Ministerului român al educaţiei de a adopta în grabă o nouă legislaţie care practic elimină această libertate şi deschide uşile repolitizării sistemului", a declarat Ioan Mircea Paşcu.

De exemplu, afirmă deputatul european, "în proiect, rectorii, deşi aleşi, vor trebui confirmaţi de ministru, el însuşi numit politic, universităţile pot fi forţate să fuzioneze în baza unor criterii arbitrare sau pot fi chiar închise, bunurile lor revenind în posesia nemijlocită a statului".

"În calitate de profesor şi eurodeputat, consider că este de datoria mea, faţă de ceilalţi profesori şi faţă de acest Parlament, să dezvălui asemenea practici intenţionat nedemocratice, în mod clar opuse Strategiei de la Lisabona în materie de educaţie, care nu pot fi tolerate într-o ţară membră a UE", a conchis Paşcu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1548

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1642

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3158

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238