Sabin Cutaş pledează pentru întărirea capacităţii de răspuns a UE în caz de dezastre naturale

Bruxelles, 14.09.2010

Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă privind acțiunile pe care le-a întreprins Comisia în vederea creării unei forțe europene de protecție civilă care să intervină prompt în caz de dezastre naturale. În interpelarea scrisădeputatul european amintea adresată în luna iulie Comisiei Europene, că ideea creării unei astfel de forțe de intervenție rapidă a fost avansată încă din 2006 de către Michel Barnier, actualul Comisar pentru Piață internă și servicii, și a fost reiterată prin Rezoluția Parlamentului European din 10 februarie 2010. România este unul dintre statele membre care se confruntă anual cu inundații, a căror gestionare de către autoritățile naționale se dovedește lentă și ineficientă.

În răspunsul Comisarului pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și răspuns în caz de criză, Kristalina Georgieva, se arată că gestionarea dezastrelor naturale reprezintă o prioritate imediată a acesteia. În răspunsul său, Georgieva face referire la eficiența sporită a reacției UE în caz de catastrofe naturale prin consolidarea mecanismului pentru protecție civilă a UE în 2007 și anunță publicarea unei comunicări până la sfârșitul anului curent care va antrena o dezbatere politică pentru găsirea unor noi modalități de întărire a capacitații de răspuns a Uniunii în caz de dezastre naturale.

Potrivit Comisarului european: "Gestionarea dezastrelor este o prioritate imediată pentru Comisie. Pentru a contribui la garantarea unei mai bune protecții în primul rând a oamenilor, dar și a mediului și a proprietății, în 2001 a fost instituit mecanismul de protecție civilă al UE. Acest mecanism a fost consolidat puternic în 2007 și de atunci a fost utilizat în mod activ în multe situații de urgență pentru a facilita și sprijini desfășurarea asistenței în natură acordate de statele membre la cererea țărilor afectate. Acest mecanism a fost utilizat cel mai recent în contextul răspunsului la inundațiile care au afectat Polonia, Ungaria, România și Republica Moldova."

"Printre obiectivele strategice prezentate în programul de lucru al Comisiei pentru 2010 se numără și o comunicare privind capacitatea de răspuns a UE în caz de dezastre, care va propune modalități prin care ar putea fi întărită capacitatea UE de a răspunde imediat în caz de dezastre. Obiectivul principal al Comisiei este acela de a îmbunătăți eficiența (rapiditatea desfășurării acțiunii și caracterul adecvat al acesteia), coerența (coordonarea operațională și politică) și vizibilitatea răspunsului UE, acordând totodată o atenție cuvenită eficienței costurilor. Comunicarea va reuni principalele componente ale răspunsului UE în caz de dezastre majore (adică ajutorul umanitar și protecția civilă, precum și, atunci când acest lucru este necesar și adecvat, recurgerea la mijloace militare) și va aborda atât dezastrele naturale, cât și cele provocate de omdin interiorul și din afara granițelor UE. Comunicarea, a cărei adoptare este prevăzută pentru noiembrie 2010, va fi urmată de dezbateri politice care vor sta la baza propunerii legislative care va fi prezentată de către Comisie în 2011", se mai arată în răspunsul Comisiei. (de ex., dezastrele tehnologice sau de mediu)

Sabin Cutaş consideră că: "Este de apreciat importanța pe care Comisia o alocă gestionării catastrofelor naturale în cadrul Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât se observă o permeabilitate a frontierelor naționale în fața fenomenelor meteo extreme. România, Polonia, Germania și Republica Cehă au fost afectate în acest an de inundații, iar Grecia și Portugalia s-au confruntat cu incendii de pădure."

"Mecanismul de protecție civilă al UE și-a dovedit limitele, acesta intervenind tardiv și fiind perceput de către cetățenii europeni ca o sumă a ajutoarelor statelor membre și nu ca o mobilizare a resurselor Uniunii Europene în ansamblul său. De aceea, pledez pentru întărirea capacității de răspuns a UE în caz de dezastre naturale și salut intenția Comisiei de a lansa o dezbatere politică la nivel european pe aceasta temă", a conchis deputatul european.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1272

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1400

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235