Comunicat 2 din sedinta Guvernului din 2 noiembrie 2011

Ordonanţă de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici

Guvernul a aprobat astăzi o Ordonanţă de Urgenţă privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici, act normativ care delimitează competenţele de control între Ministerul Finanţelor Publice şi Curtea de Conturi.

Implementarea sistemului de inspecţie economico-financiară va conduce la întărirea disciplinei bugetare şi economico-financiare la operatorii economici.

Inspecţia economico-financiară se efectuează la: regii autonome, companii şi societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar.

Obiectivele inspecţiei sunt creşterea responsabilităţii operatorilor economici în exercitarea activităţii economico-financiare, precum şi întărirea disciplinei bugetare şi economico-financiare la aceştia.

De asemenea, actul normativ adoptat astăzi aduce o mai bună protecţie operatorilor economici prin:

  • Comunicarea avizului de inspecţie cu 15-30 de zile înainte de începerea inspecţiei, cu precizarea obiectului, perioadei de verificare şi de efectuare a inspecţiei;
  • Dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică pe durata inspecţiei;
  • Dreptul de a fi informat pe parcursul inspecţiei asupra rezultatelor constatate;
  • Operatorul economic va primi raportul de inspecţie economico-financiară şi va avea posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere în scris;
  • Efectuarea controlului la sediul organului de inspecţie, astfel încât activitatea operatorului economic să fie cât mai puţin perturbată.

Prin inspecţia economico-financiară se verifică:

  • Măsurile de realizare a veniturilor, de reducere a cheltuielilor şi de diminuare a arieratelor;
  • Respectarea reglementărilor economico-financiare şi contabile;
  • Fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi;
  • Obligaţiile către bugetul general consolidat, cu excepţia celor fiscale, conform competenţelor legale.

Prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern au fost introduse o serie de prevederi, între care menţionăm:

  • Ø Controlul financiar ex-post se desfăşoară la solicitarea autorităţilor publice cu atribuţii de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public;
  • Ø În situaţia în care operatorul economic a fost supus unei verificări de către Curtea de Conturi, obiectivele avute în vedere de auditorul public extern nu mai pot fi supuse inspecţiei economico-financiare;
  • Ø Activitatea de inspecţie economico-financiară se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al Ministrului Finanţelor Publice, care vor fi corelate în prealabil cu programul de activitate al Curţii de Conturi.

Ordonanţa de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici reglementează cu claritate:

  • Ø Atribuţiile, competenţele şi obiectivele inspecţiei economico-financiare;
  • Ø Exercitarea inspecţiei economico-financiare (control ex-ante, control operativ şi control ex-post, separat sau combinat);
  • Ø Cadrul metodologic de efectuare a inspecţiei economico-financiare;
  • Ø Întocmirea actelor de inspecţie economico-financiară şi valorificarea constatărilor înscrise în acestea;
  • Ø Obligaţiile operatorilor economici verificaţi;
  • Ø Contravenţiile, sancţiunile şi căile de atac.

Adoptarea noilor reglementări va contribui la punerea în aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv la constatarea şi recuperarea de la debitori a sumelor reprezentând corecţii financiare, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare, ca urmare a constatării unor nereguli de sistem sau a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achiziţiile publice, în scopul evitării blocajului implementării proiectelor de investiţii, inclusiv a celor majore, finanţate prin instrumente structurale.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1217

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1294

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1233

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1533

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1986

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1596

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1540

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1464

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1876

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3826

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3150

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228