CCR a dovedit - PDL a transferat costurile crizei pe spatele pensionarilor

Decizia CCR dovedește încă o dată faptul că guvernul a luat măsuri de austeritate în disprețul Constituției. Costurile crizei au fost transferate de PDL pe spatele categoriilor sociale cele mai vulnerabile, cum sunt pensionarii, în timp ce clientela puterii a beneficiat de contracte grase din bugetul de stat, iar administrațiile portocalii de alocări discreționare de fonduri.

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal salută decizia Curții Constituționale a României care a decis că plata asigurării de sănătate de 5,5% se va aplica doar pentru suma ce depășește plafonul minim, de 740 de lei, și nu pentru întreaga pensie, așa cum s-a calculat până acum.

Ne bucurăm pentru pensionari că au reușit să-și obțină dreptul de a avea un calcul corect al contribuției pentru sănătate.

Considerăm incorect faptul că pensionarii nu-și vor primi înapoi banii care au fost luați printr-o ordonanță neconstituțională și noul mod de calcul se va aplica numai pentru viitor. Totodată, ar fi fost de așteptat din partea CCR, după același principiu, să fi ridicat la 1.000 lei și plafonul pentru plata CAS, așa cum este calculat și impozitul pe pensie.

18 aprilie 2012 Departamentul de Comunicare PNL Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1277

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238