Traian Băsescu dezinformează atunci când leagă aderarea la Schengen de MCV

Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal atrage atenţia că Traian Băsescu dezinformează atunci când leagă aderarea României la Schengen de MCV, în condițiile în care toate instituțiile europene, Parlamentul, Comisia, dar și majoritatea statelor membre ale Uniunii, au spus clar că între Schengen și MCV nu există nicio legătură.

În ultimele zile, președintele PNL Crin Antonescu și premierul Victor Ponta au avut întâlniri cu reprezentanți ai țărilor care în trecut au ridicat semne de întrebare privind accesul în Schengen al României, Franța și Olanda. În acest moment Romania este pregătită din punct de vedere tehnic și se bucură de sprijinul majorității statelor UE pentru aderarea la Schengen, printre care şi Franța, Olanda, Danemarca.

În ceea ce privește MCV-ul, liderii europeni sunt conștienți de faptul că România are niște standarde mult mai exigente și niște instituții pe care alte țări europene nu le au. Chiar și în aceste condiții, în discuțiile purtate la începutul acestei săptămâni la Amsterdam cu președintele PNL, Crin Antonescu, premierul olandez a remarcat progresul consemnat în ultimul raport al Comisiei Europene.

În concluzie, putem spune că aceia care se opun aderării noastre la Schengen fac parte din Partidul Popularilor Europeni, iar Traian Băsescu și PDL ar trebuie să își canalizeze energia și mijloacele nu către defăimarea țării la Bruxelles, ci către convingerea partenerilor săi pentru a ne acorda un vot pozitiv pentru ca țara noastră să intre în Schengen.

28 februarie 2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3158

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237