Clement Negruţ Iraţionalul Ponta la Alba Iulia - 11 septembrie 2014

La numai câteva zile de când iraţionalul s-a manifestat în toată splendoarea lui atunci când Victor Viorel Ponta asemăna perioada de dupa 2004 ca fiind una a unui regim nazist iată îl vedem în toata ipocrizia lui prezent la Alba Iulia împreună cu toată floarea cea vestită a PSD, iubitoare de răsărit.

Mă întreb dacă această manevră politicianistă de a arata românilor cat de mândru este Victor Viorel Ponta îi va reuşi. Sigur, asta ştim ! Este iraţional de mândru, a folosit cu neruşinare simbolurile naţionale pentru campania electorală, a stat la o sărbătoare a secuilor flancat de steagul secuiesc şi cel al Ungariei şi a fost întâmpinat pe ritmurile imnului Ungariei. Ruşine !

Domnule Ponta,  Alba Iulia nu te vrea, indiferent cât te străduieşti, chiar dacă de la Bucureşti se dă ora exactă cum vă place să spuneţi, de la Alba Iulia nu veţi primi niciodată girul şi nici nu veţi putea trăi sub respiraţia, sub freamătul iubirii pentru această ţară pe care doar aici la Alba Iulia îl simt adevaraţii patrioţi. Mă întreb iar, ce să caute aici acest om? În primul rând şeful PSD-ului nu prea are nimic cu oraşul Marii Uniri. Nu îşi aminteşte nimeni ca el să fi făcut ceva pentru cetăţenii de aici. Ne amintim doar că a ignorat total sărbătorirea Zilei Naţionale pentru care nu a alocat absolut niciun ban, aici, la Alba Iulia, unde a avut loc Unirea de la 1 Decembrie 1918. El, care se bate cu pumnul în piept cât de mândru este că-i român şi-a arătat dispreţul total faţă de ceea ce noi numim ,,Capitala de suflet a tuturor românilor”. Ponta este însă un om fără ruşine. A dovedit-o de atâtea şi atâtea ori. Ne amintim de felul în care s-a folosit de simboluri naţionale în campania pentru europarlamentare, fără să ţină cont de nimeni şi de nimic.

E cu atât mai ciudată adunătura PSD-ului la Alba Iulia, cu cât aici se află una din cele mai slabe filiale din ţară. Asemenea lui Victor Viorel Ponta care nu a făcut nimic pentru români decât majorări de taxe, accize şi impozite, domnul Dîrzu nu a făcut nimic pentru cetăţenii din colegiul său, cărora le-a promis marea şi sarea în campania electorală. Nu ştiu ce se aşteaptă să găsească aici candidatul PSD-ului. Nu poate să vadă absolut nicio realizare a partidului său, ori a vreunui coleg de al său.

Dimpotrivă, va putea vedea succesul pe care îl cunoaşte Alba Iulia astăzi, după investiţiile masive susţinute de ministrul de la acea vreme, Elena Udrea. Da, Elena Udrea a arătat în modul cel mai concret
preţuirea pe care o are faţă de Alba Iulia, Mecca noastră. Nu sunt vorbe în vânt. Contractele de zeci de milioane de euro semnate atunci au făcut ca Cetatea să strălucească acum şi toate monumentele din ea
să fie puse în valoare. Se va minuna cu siguranţă premierul când va vedea că un ministru din Guvernul Boc a făcut de mii de ori mai mult decât toată ceata lui de miniştri. Realizările Elenei Udrea nu se văd
însă numai în Cetatea din Alba Iulia. Întreg judeţul Alba a avut beneficii majore în vremea în care ea a fost ministru al dezvoltării.

Din toate aceste considerente Victor Viorel Ponta nu are ce căuta în oraşul nostru, unde nu îl apreciază nimeni în afară de slujbaşii lui din filiala locală. Încă un lucru domnului Victor Viorel Ponta,  la Alba Iulia iraţionalul nu are succes, aici avem alte valori după care ne ducem traiul : cinste, omenie, muncă şi iubire de ţară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1294

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1991

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228