1 iunie de neuitat la Medgidia

            Începutul verii a încălzit sufletele a sute de copii care au participat ieri, de Ziua Copilului,  la activitățile pregătite pentru ei de către municipalitate. Crosul „Iftimie Ilisei” și petrecerea organizată în parcul 1 Mai au făcut ca ziua de 1 Iunie să fie una de neuitat la Medgidia.
            Aproximativ 300 de copii au alergat ieri la cros, pe strada Poporului, până la Casa de Cultură a Sindicatelor. Împărțiți pe categorii de vârstă, copiii au alergat pe distanțe diferite, cei mari pornind de la centura orașului, iar cei mici de la intersecția străzilor Viilor și Poporului. Toți copiii au primit tricouri inscripționate la linia de start, iar la linia de finish îi aștepta o arcadă din baloane, prin care câștigătorii au trecut triumfători. Alergătorii au primit la final dulciuri și apă, iar câștigătorii au fost premiați pe categorii – gimnaziu și liceu, fete și băieți și au primit premii substanțiale în bani. Prezent la cros a fost și Daniel Cojocaru, campion național la atletism și deținătorului recordului la proba de 100 de metri.Câștigătorii au fost: categoria gimnaziu fete, - locul I - Tofan Florina, locul II - Damian Adelina, locul III - Doru Bianca, locul IV - Manea Elena, locul V - Poantă Ioana. Gimnaziu, băieți - locul I - Mahmut Berkan, locul II - Jinga Marius, locul III - Ismail Sankan, locul IV - Memet Onur, locul V - Memet Selciuc. Categoria liceu, fete - locul I Bvoba Alexandra, locul II - Chirchiboi Maria, locul III - Lungu Cristina, locul IV - Manea Gabriela, locul V - Marin Mihaela, băieți - locul I - Căruntu Alexandru, locul II - Lavric Adrian, locul III - Anton Adrian, locul IV - Mitroi George, locul V - Bechir Asan.
 Crosul a fost organizat de Asociația Community Aid, în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia și va deveni o  tradiție la Medgidia ca an de an să se promoveze sportul și stilul de viață sănătos prin astfel de evenimente care adună împreună sute de oameni.
            În același timp, în parcul 1 Mai, copiii petreceau alături de personajele lor preferate din desene animate, Mickey și Minnie Mouse, Hello Kitty, Sportacus și prințese. Pictura pe față și figurinele din baloane au făcut deliciul celor mici, la fel și pozele pe suport magnetic pe care le-au făcut împreună cu mascotele și le-au primit gratuit din partea organizatorilor. Pentru ca petrecerea să fie una de pomină, atmosfera a fost animată de spectacolul pe care copiii de la Casa de Cultură „Ioan N. Roman” l-au pregătit. Dansuri în costume speciale, de cabaret, cântece de muzică ușoară și populară, teatru și poezii, micii artiști au oferit publicului o reprezentație excelentă. Tot cu ocazia acestei zile deosebite pentru copii, cei mai mici artiști plastici au realizat o expoziție de pictură, măști și origami. Mai mult de atât, pentru că era ziua lor, toți copiii prezenți în parc au primit în dar aproximativ 550 de jucării de pluș.
            Tot ieri, de ziua copilului, „s-a născut un copil, proiectul de colaborare dintre două instituții care deservesc copiii, le dezvoltă mințile și personalitățile prin cele mai frumoase povești regăsite în cărțile de pe rafturi”, a declarat primarul Marian Iordache în cadrul unei întâlniri între Biblioteca Raională Căușeni din Republica Moldova și Biblioteca Municipală Medgidia. Directoarea bibliotecii de peste Prut, Liuba Osipov, a venit la Medgidia pentru a semna un acord de colaborare între cele două instituții, un nou pas în relația de prietenie și frăție dintre Medgidia și Căușeni.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 999

Cumpărări directe Spectre Fit Concept SRL din Constanța va asigura dirigenția de șantier pentru reabilitarea energetică a Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu“ din Medgidia (DOCUMENT)

01 May 2024 295

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 488

Corina Antonela Cristian, candidatul AUR la Primăria Bărăganu, obligată de instanță să-i achite Magdalenei Neague, actualul primar, 3.000 de lei

29 Apr 2024 619

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 509

Licitații Constanța Primăria Medgidia cumpără mobilier școlar, materiale didactice și echipamente cu peste 730.000 de euro (DOCUMENT)

28 Apr 2024 416

Licitații Constanța Primăria Medgidia, achiziție de energie electrică (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 499

Cumpărări directe Mooz Services amenajează gazonul stadionului „Cimentul" din Medgidia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 474

Primăria Medgidia cumpără carburant auto de la OMV Petrom! Iată despre ce cantitate este vorba

21 Apr 2024 432

Volei CS Medgidia, calificată matematic în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

21 Apr 2024 659

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2362

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 922

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 576

Licitații Constanța CNC Romcenter SRL București livrează mobilier urban inteligent în Medgidia, cu peste 390.000 de euro (DOCUMENT)

07 Apr 2024 576

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1548