Elevii Liceului tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna vor reprezenta Germania la evenimentul „Ziua Europei, Constanţa oraşul meu”

 Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a înscris trei mari evenimente ce au reuşit să marcheze evoluţia ţării noastre. Ziua de 9 mai are în conştiinţa poporului român o triplă semnificaţie: proclamarea Independenţei de stat a României în 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial în 1945 şi Ziua Europei.
          Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unităţii în Europa, care marchează, totodată, istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
          În acest an, elevii Liceului tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, susţinuţi de către Primăria şi Consiliul local Cumpăna, prin persoana doamnei primar, ec. Mariana Gâju, vor marca Ziua Europei prin participarea la evenimentul „Ziua Europei, Constanţa oraşul meu”. Astfel, o delegaţie formată din 16 elevi, din ciclul primar şi gimnazial, însoţiţi de 4 cadre didactice ale liceului, prof. Irina Pavel – director, prof. Anca Tănase, înv. Doina Custură şi înv. Gabriela Luzinschi, vor participa sâmbătă, 9 mai 2015, la acţiunea organizată de către Direcţia de Sport a judeţului Constanţa şi Asociaţia TEAM în parteneriat cu şcoli şi licee din judeţ. Astfel, elevii Liceului tehnologic din Cumpăna vor participa cu începere de la ora 10.00 la „Carnavalul stradal” şi vor defila purtând culorile şi însemnele Germaniei, una din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ţară pe care o vor reprezenta la acest eveniment. Marşul se va desfăşura pe traseul Sala Sporturilor – Instituţia Prefectului judeţului Constanţa, după care, elevii şi profesorii liceului din Cumpăna îşi vor aştepta vizitatorii la standul pregătit în faţa Prefecturii Constanţa cu materiale specifice – steaguri, pliante, alte simboluri.
          Totodată, elevii claselor a V-a şi a VIII-a, coordonate de prof. Georgeta Tănase, vor pătrunde în universul istoric marcând, prin diferite activităţi extracurriculare desfăşurate în cadrul liceului, semnificaţiile zilei de 9 mai, în special Ziua Europei.
 
Vă transmitem comunicatul ataşat în vederea mediatizării şi vă mulţumim pentru sprijin şi colaborare.
       
Cu deosebită consideraţie,
                                                Primar,
                                        Ec. Mariana Gâju
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 600

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 492

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 339

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 627

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 669

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 563

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 525

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1510

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 616

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 865

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 882

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 563

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 627

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 692

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 779