Sanatate Comunicate

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. În dezbaterea specialiștilor Lacul Techirghiol și conservarea resurselor și funcțiilor sale ecologice printr-un program coerent de „veghe“ pe termen lung

Vineri, la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol au început lucrările Conferinței naționale cu participare internațională ”Repere științifice ale balneologiei românești la Techirghiol. Studii și cercetări în domeniul factorilor terapeutici naturali ai litoralului”.

Aniversarea a 118 ani de balneologie românească la Techirghiol a concis cu aniversarea Institutului național de recuperare, medicină fizică și balneoclimatologie – 93 de ani și cu decernarea diplomei pentru întreaga activitate prof. univ. dr. Nicolae Teleki, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, specialist de prim rang al balneologiei, cu merite deosebite în istoria acestei discipline medicale.

În prezența unor autorități centrale și locale, și a unui numeros public format din medici, cadre universitare, cercetători, au fost deschise lucrările Conferinței care va dezbate timp de trei zile într-o abordare interdisciplinară, problemele conservării patrimoniului  natural al litoralului românesc. Obiectivul major al manifestării este acela de a stimula interesul comunității științifice referitor la cunoașterea și valorificarea nămolului de Techirghiol, ca factor sanogen și terapeutico-recuperator și de a impulsiona continuarea și dezvoltarea demersurilor de cercetare în acest domeniu.

Conferinţa face parte din proiectul de cercetare privind starea ecologică a lacului Techirghiol și a proceselor de peloidogeneză prin cunoașterea dinamicii factorilor naturali și  a mecanismelor producției biologice.

În mesajul pe care l-a transmis conferinței, academicianul Marian Traian Gomoiu, în numele comisiei de Oceanologie și Hidrologie a Academiei Române (COLAR), a lansat  chemarea pentru protecția Lacului Techirghiol și conservarea resurselor și funcțiilor sale ecologice printr-un program coerent de ”veghe“ pe termen lung, bine calibrat pe specificul obiectivului de referință, abordat de un consorțiu cooperativ multidisciplinar și multi-instituțional, care să cuprindă cercetători din diverse domenii, reprezentanți ai mediului academic, reprezentanți ai diferitelor arii de interes și mai ales ai populației locale, ai Primăriei orașului Techirghiol și localităților depinzând de resursele ecologice ale acestui lac suprasărat, care să răspundă pe termen lung multitudinii de probleme științifice, economice, politice și sociale. După o experiență de mai bine de un secol cu miraculosul Techirghiol, avem datoria morală de a-i cunoaște mai bine tainele și de a-l ocroti, de a-i menține resursele și funcțiile sale cu atât mai mult cu cât astăzi se găsesc “pețitori” ce-l doresc cu ardoare. Lacul nostru, cu tot ce gravitează în jurul lui este “doctorul nostru”, așa cum spune, într-adevăr, o veche “zicere” locală.”

Prof. univ. dr. N. Teleki, membru al Academiei de Științe Medicale, bine cunoscut audienței, a ocupat importante funcții în domeniul medical: președinte al Societății de balneologie și fizioterapie, Director General al Institutului de Balneoclimatologie, Medicină Fizică și Recuperare Medicală, reprezentantul României în comitetul de conducere al Asociației Internaționale de  Reabilitare Medicală (IRMA),  expert OMS din  1977. A introdus și dezvoltat în țara noastră Kinetoterapia modernă și formarea unor cadre superioare în facultățile de specialitate fiind socotit  fondator al școlii medicale moderne de recuperare, medicină fizică și balneologie din România.     

Prezent la conferință a ținut să sublinieze:

”Organizarea acestui Congres îmi oferă în primul rând, după mai mulți ani satisfacția deosebită pentru că aduce din nou împreună cele două Societăți, care întregesc, așa cum este și firesc specialitatea modernă de Recuperare-Reabilitare și Medicină Fizică cu Balneo-climatologia tradițională, care s-a bucurat în toată istoria țării noastre de o atenție considerabilă și apreciere pentru eficiența ei, uneori esențială în perioada medicinii predominent empirice.

            În al doilea rând consider că organizarea la Techirghiol este una fericită, dată fiind valoarea excepțională a acestei stațiuni maritime de pe litoralul românesc, care reprezintă un unicat și la nivel internațional datorită lacului Techirghiol, cu apa sărată și nămolul său sapropelic acumulat în decurs de milenii, cu o faună și floră originale”. În finalul alocuțiunii sale a mai spus: ”Aș dori să-mi exprim mulțumiri deosebite managerului Sanatoriului – dnei Roxana Almășan pentru invitația de participare la această Conferință. Consider o onoare pentru mine faptul că mi-a fost dedicată această manifestare.”

O prezență inedită și cu o contribuție erudită, aplicată, la lucrări a fost a  profesorului Ashot P. Khachatryan, academician al RAMS, EANS, NAS, Inventator Onorat al Federației Ruse și Uniunii Europene, Prof. Khachatryanꞌs Alternative Medicine Clinic, Novosibirsk (Russia), Astana (Kazakhstan).

Tema a fost „O nouă metodă rapidă de determinare a calitatii apei minerale si a namolului terapeutic in unele statiuni balneologice ale României“.

Citeşte şi Eveniment aniversar la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. Se împlinesc 118 ani de balneologie maritimă românească
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment aniversar la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. Se împlinesc 118 ani de balneologie maritimă românească

19 Sep 2017 1867

Licitaţie la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol pentru aparatură medicală (document)

29 Aug 2017 309

CNSC a respins contestația depusă de Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

03 Jun 2017 1130

Baza de tratament a secţiei de copii de la Sanatoriul Balnear şi Recuperare Techirghiol a fost modernizată (galerie foto)

23 May 2017 1611

Recunoaştere naţională Techirghiol, o staţiune de top (galerie foto)

05 May 2017 1271

Mai multe posturi scoase la concurs la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

17 Mar 2017 7066

Legendele Techirghiolului, în patrimoniul cultural european

11 Mar 2017 3731

Cauţi un job stabil? Posturi permanente disponibile la Sanatoriul Balnear Techirghiol

05 Oct 2016 4328

Eşti în căutarea unui loc de muncă? Sanatoriul Balnear de la Techirghiol angajează personal

04 Oct 2016 41197

Sanatoriul Balnear de la Techirghiol va avea căldură la iarnă! Almatar Trans SRL şi-a retras contestaţia (document)

16 Sep 2016 904

Constanţa de odinioară Actorul Constantin Tănase şi-a lăsat o parte din avere în Dobrogea

06 Sep 2016 5358

Academicianul Marian Gomoiu, sărbătorit de comunitatea științifică ZIUA de Constanța i-a oferit o plachetă aniversară (galerie foto)

02 Sep 2016 2094

Interesul cercetătorilor pentru valorificarea nămolului de Techirghiol. Interviu cu Elena Roxana Almăşan, managerul Sanatoriului

31 Aug 2016 5803

117 ani de balneologie. Ce pregătește Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

30 Aug 2016 2111

Iată cine se va ocupa de mentenanţa sistemului informatic la Sanatoriul Balnear din Techirghiol! (document)

26 Aug 2016 1498

Primele condamnări în dosarul angajatelor de la Sanatoriul Techirghiol. Toate au luat cu executare

11 Jul 2016 1438

Trei foste angajate ale Sanatoriului Techirghiol au fost condamnate la închisoare cu executare!

08 Jul 2016 909

Încălzirea Sanatoriului Balnear Techirghiol, la un pas să fie pusă în pericol de firma care a executat Callatis Therm (Documente)

26 Jun 2016 882

Congresul mondial al Societăţii Internaţionale de Hidrologie Medicală Cei mai buni specialişti în balneologie din lume, în vizită la Sanatoriul Techirghiol

21 May 2016 1067

Elitele balneologiei mondiale reunite la București într-o grandioasă manifestare științifică

18 May 2016 1399

Revista presei locale

09 May 2016 1773

UPDATE Spitalul Județean Constanța și Sanatoriul Techirghiol, ar fi vizate de descinderile efectuate la unitățile sanitare

07 May 2016 2717

Patru spitale din județul Constanța apar pe lista neagră a unităților cu probleme la dezinfectanții diluați

06 May 2016 2703

evz.ro Producătorul general al TVR, Cristian Zgabercea, și Nicușor Constantinescu, judecați pentru evaziune fiscală și grup infracțional organizat. DNA - „Prejudiciu de peste 8 milioane de euro”

28 Apr 2016 1433

Șeful CJC a refuzat să fie audiat la Sanatoriul Techirghiol

15 Apr 2016 993

Pentru prima dată în istoria Justiţiei din Constanţa Salonul de spital se transformă în sală de judecată, pentru Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

15 Apr 2016 2677

Premieră în Justiţia din Constanţa Nicuşor Constantinescu va fi audiat la Sanatoriul Techirghiol, în dosarul CMZ

14 Apr 2016 1962

Comunicat post-eveniment "Femeile susțin turismul balnear românesc”

28 Mar 2016 809

Radu Jude va filma în zona peninsulară a Constanţei

30 Nov 2015 1283

Achiziţii noi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol (document)

27 Oct 2015 1173

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a atribuit un contract firmei RCS & RDS SA (document)

05 Oct 2015 1242

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol cumpără combustibil pentru centrala termică (document)

16 Sep 2015 1167

Sanatoriul Techirghiol cumpără combustibil pentru centrală de la Bitulpetrolium Serv SRL (document)

10 Sep 2015 1594

Revista presei locale

06 Aug 2015 1241

Averea şi interesele Elena Roxana Almăşan, noul manager oficial al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol (documente)

04 Aug 2015 2968

Revista presei locale

31 Jul 2015 1479

16 posturi contractuale vacante la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol

26 Jul 2015 2784

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol anagajează un economist, un asistent medical și o infirmieră

26 Jul 2015 1295

„Primul stabiliment balnear din Dobrogea Techirghiol – 116 ani”

08 Jul 2015 985

Revista presei locale

02 Jun 2015 1532

Schimbări în conducere Cine este Elena Roxana Almăşan, cea care l-a înlocuit pe Alexandru Georgescu la Sanatoriului Balnear Techirghiol (documente)

17 Mar 2015 3206

Sanatoriul Techirghiol a încheiat un contract de mentenanță a sistemului informatic cu Genius IT Solutions (document)

18 Feb 2015 1190

Servicii de natură intelectuală pentru Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol (document)

16 Jan 2015 1554

Revista presei locale

12 Dec 2014 1197

Litoral Tv Sanatoriul balnear şi de recuperare Techirghiol între proteste şi soluţii. Dezbatere la ,,Radiografia Zilei”

11 Dec 2014 1315

Revista presei locale

10 Dec 2014 1191

Revista presei locale

09 Dec 2014 1232

Protest spontan la Sanatoriul Techirghiol Zeci de angajaţi au cerut demisia noului manager, Alexandru Georgescu (galerie foto)

09 Dec 2014 1526

„Vrem atitudine, comunicare şi transparenţă“ Planurile de viitor ale noului manager al Sanatoriului Techirghiol, Alexandru Georgescu

24 Sep 2014 1785

Speranţele noului director al Sanatoriului Techirghiol Alexandru Georgescu - „Mi-ar plăcea chiar să ajung primar“ (galerie foto)

20 Sep 2014 4504