Comisia pentru drepturile omului - Senat - 5.04.2011

Azi, 5 aprilie 2011, membrii Comisiei de Drepturile Omului, Culte si Minoritati a Senatului au dat aviz favorabil cu amendamente proiectului de lege privind modificarile si completarile Legii 273/2004, referitoare la regimul juridic al adoptiei.

Amendamentele Comisiei privesc extinderea sferei adoptiei internationale pe 3 trepte graduale. Situatiile prevazute sunt urmatoarele:

a) daca adoptatorul sau unul din sotii familiei adoptatoare este ruda pana la gradul al patrulea, inclusiv, cu copilul pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne;

b) daca adoptatorul sau unul din sotii familiei adoptatoare este si cetatean roman sau

c) adoptatorul sau unul din sotii familiei adoptatoare este cetatean al Uniunii Europene.

Astfel, procedura graduala a adoptiei se desfasoara, tinand cont de urmatoarele etape: adoptia incuviintata pentru cei care sunt si cetateni romani nu se poate face decat dupa o perioada de 2 ani, numai dupa ce se realizeaza procedura de adoptie interna sau cea in cazul in care adoptatorul sau unul dintre sotii familiei adoptatoare este ruda pana la gradul al patrulea, cetatenii Uniunii Europene avand drept de adoptie numai dupa 4 ani, timp in care se urmeaza procedurile prevazute anterior.

Totodata s-a eliminat art. 58 potrivit caruia adoptatorii sunt obligaţi să informeze copilul că este adoptat, gradual, începând de la vârste cât mai mici, cu sprijinul specialiştilor din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii.

5 aprilie 2011


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238