Declaraţiile domnului senator Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României, la finalul şedinţei Biroului permanent întrunit marţi, 27 mai 2015

La finalul şedinţei Biroului permanent din data de 27 mai a.c., domnul senator Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României, a prezentat deciziile adoptate în cadrul acestui for.
Biroul permanent a stabilit parcursul în Senat, ca primă Cameră sesizată, a propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului, precum și organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Acest proiect de lege este rezultatul activității Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Proiectul a fost depus astăzi, iar Biroul permanent a decis: senatorii vor putea depune amendamente pentru acest proiect de lege la comisie, până marți, 2 iunie a.c. Analiza amendamentelor de către comisie și întocmirea raportului de specialitate se vor finaliza, potrivit asigurărilor primite de la comisie, până în seara zilei de marți, 2 iunie. Dacă raportul va fi gata la termenul menţionat, miercuri, la orele 14.30, Biroul permanent se va întruni și va înscrie proiectul de lege pe ordinea de zi a plenului din 3 iunie, în vederea dezbaterii și aprobării.
Proiectul se trimite la Consiliul Legislativ pentru aviz, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de regulament.

În legătură cu solicitarea făcută de Biroul permanent Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, privind emiterea unui punct de vedere legat de decizia Curții Constituționale în cazul Șova, Biroul permanent a primit un punct de vedere al comisiei, care a fost distribuit astăzi în Biroul permanent.
Acest punct de vedere a avut două propuneri, dar, din păcate, una a fost respinsă, iar alta nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată. Deci acest punct de vedere nu a fost validat de comisie.
Luând act de această situație, Biroul permanent a decis, cu nouă voturi pentru și patru împotrivă, ca, până marți, 2 iunie a.c., la reluarea activității Senatului, comisia juridică să se întrunească și, conform prevederilor regulamentare, să elaboreze un proiect de hotărâre, care va fi supus dezbaterii plenului.

Domnul vicepreşedinte Cristian Dumitrescu a declarat că a opinat, iar colegii săi din Biroul permanent au fost de acord, să nu fie tergiversată adoptarea unei decizii. Ca urmare, dacă până marți, când va fi reluată activitatea Senatului, Biroul permanent nu va primi acest proiect de hotărâre ori acesta nu va fi adoptat în condiții regulamentare, adică nu va întruni un număr suficient de voturi, potrivit procedurilor prevăzute de Regulamentul Senatului, decizia va fi luată direct în plen.
 
Direcţia Presă, Comunicare şi Imagine
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 199

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 727

Proiectul de lege privind energia eoliană offshore, dezbătută în plen de Senatul României

28 Feb 2024 528

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 691

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 911

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 729

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1192

Legea pensiilor a fost adoptată de Senat

14 Nov 2023 1104

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 935

Parlamentul a aprobat numirile la ANCOM și la Curtea de Conturi

10 Oct 2023 1308

Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, respinsă de Senat

19 Sep 2023 745

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 1436

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 5022

La Constanța a fost prezentat proiectul legislativ care va revitaliza sectoarele de turism și HoReCa, dar și industriile conexe

14 May 2023 1258