Întrevederea Preşedintelui Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, cu delegaţia parlamentară bulgară

Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere cu delegaţia Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Republicii Bulgaria, astăzi, 19 mai 2015.
Discuţiile au evidenţiat interesul reciproc pentru valorificarea oportunităţilor comune de colaborare dintre cele două ţări vecine, partenere în cadrul UE şi NATO. În acest sens, preşedintele Senatului României a pus accentul pe potenţialul deosebit pe care Dunărea îl conferă cooperării la nivel regional, având la dispoziţie un instrument  foarte important – Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării - pledând totodată pentru punerea în practică a obiectivelor stabilite în cadrul SUERD.
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu a menţionat faptul că actualul context al relaţiilor la nivel bilateral şi european a determinat ca Dunărea să nu mai reprezinte un obstacol, o graniţă naturală, ci să servească intereselor comune ale celor două ţări privind dezvoltarea zonelor riverane, a infrastructurii de transport rutier şi feroviar, a sistemului de navigaţie, a proiectelor hidroenergetice şi a turismului. Aceste priorităţi au fost incluse de către Preşedintele Senatului într-un document numit „Decalogul Dunării”, arătând că, împreună, cele două ţări pot deveni mai atractive pentru investitorii străini şi pot constitui o voce mai puternică în cadrul UE. Partea română a remarcat, de asemenea, o creştere a fluxurilor comerciale Nord-Sud la nivel european, astfel că este necesară dezvoltarea unei infrastructuri corespunzătoare care să faciliteze aceste schimburi.
Preşedintele Senatului a făcut referire la un alt „pol de interes” pentru cooperarea româno-bulgară – Marea Neagră – un concept care reuneşte atât interesele economice cât şi cele strategice  dintre cele două ţări.
La rândul său, reprezentanţii delegaţiei bulgare au salutat propunerile adresate de către partea română, menţionând faptul că există o convergenţă a punctelor de vedere ale celor două ţări în multe domenii şi că dialogul la nivel politic este unul foarte bun.
Ambele părţi şi-au exprimat interesul pentru întărirea cooperării în plan parlamentar şi reluarea consultărilor periodice, fapt ce va fi discutat în cadrul apropiatei vizite pe care o va întreprinde la Bucureşti doamna Tstska Tsacheva, preşedintele Parlamentului Republicii Bulgare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 211

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 581

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 748

Proiectul de lege privind energia eoliană offshore, dezbătută în plen de Senatul României

28 Feb 2024 539

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 697

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 912

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 735

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1198

Legea pensiilor a fost adoptată de Senat

14 Nov 2023 1105

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 936

Parlamentul a aprobat numirile la ANCOM și la Curtea de Conturi

10 Oct 2023 1309

Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, respinsă de Senat

19 Sep 2023 746

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 1444

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 5036

La Constanța a fost prezentat proiectul legislativ care va revitaliza sectoarele de turism și HoReCa, dar și industriile conexe

14 May 2023 1261