Întrevederea Preşedintelui Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, cu domnul Seán Barrett, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Parlamentului Irlandei

Miercuri, 3 iunie 2015, a avut loc întrevederea domnului Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, cu domnul Seán Barrett, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Parlamentului Irlandei, aflat într-o vizită oficială în România la invitaţia Camerei Deputaţilor.
La întrevedere, din partea Senatului României, au participat doamna senator Biró Rozalia-Ibolya, domnul senator Octavian Motoc şi domnul senator Constantin Tămagă.
În cadrul întrevederii, domnul preşedinte Tăriceanu a apreciat bunele relaţii de colaborare şi prietenie existente între România şi Irlanda, precum şi colaborarea fructuoasă din cadrul Uniunii Europene.
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Parlamentului irlandez a remarcat potenţialul deosebit pe care România îl oferă, atât din punct de vedere economic, cât şi al capitalului uman, insistând asupra importanţei factorului educaţional pentru creşterea competitivităţii şi performanţei nu numai în cadrul UE, ci şi pe plan internaţional. Domnul Barrett a prezentat, cu această ocazie, parcursul european al Irlandei, care, de la data aderării la UE, în anul 1973, a reuşit să treacă de la o economie bazată în special pe agricultură şi schimburi comerciale cu Marea Britanie la o ţară puternic interconectată economic, financiar şi cultural la spaţiul european şi internaţional. Domnia sa a subliniat dezvoltarea fără precedent pe care Irlanda a cunoscut-o în ultimii ani, datorată, în special, apartenenţei la Uniunea Europeană
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu a prezentat părţii irlandeze eforturile făcute de România în vederea  atragerii fondurilor europene, creşterii investiţiilor străine în România, îmbunătăţirii infrastructurii interne, aceste măsuri fiind necesare dezvoltării ţării şi îmbunătăţirii standardului de viaţă al cetăţenilor săi. De asemenea, preşedintele Senatului a pledat pentru o mai bună colaborare în cadrul UE, în special prin prisma negocierii acordului comercial de liber schimb UE – Statele Unite  (TTIP).
Doamna senator Rozalia-Ibolya Biró, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi, a subliniat buna colaborare avută la nivelul comisiilor de specialitate ale celor două Parlamente, Irlanda constituind un foarte bun exemplu în acest domeniu.
Domnul  preşedinte Seán Barrett a declarat că apreciază acest tip de colaborare, la nivel de comisii parlamentare de specialitate, România fiind, de asemenea, un bun exemplu în ceea ce priveşte drepturile acordate minorităţilor naţionale.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 199

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 727

Proiectul de lege privind energia eoliană offshore, dezbătută în plen de Senatul României

28 Feb 2024 528

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 691

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 911

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 729

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1192

Legea pensiilor a fost adoptată de Senat

14 Nov 2023 1104

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 935

Parlamentul a aprobat numirile la ANCOM și la Curtea de Conturi

10 Oct 2023 1308

Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, respinsă de Senat

19 Sep 2023 745

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 1436

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 5022

La Constanța a fost prezentat proiectul legislativ care va revitaliza sectoarele de turism și HoReCa, dar și industriile conexe

14 May 2023 1258