Actrita MARIA NESTOR a plecat prea devreme dintre noi

Originara din Constanta , a fost repartizata aici dupa absolvire, debutand in anul 1977. Statisticile atesta ca prima aparitie a actritei s-a produs in ianuarie, cu un rol secundar din „Micul infern". Dar, imi aduc foarte bine aminte , ca doua luni mai tarziu, la premiera absoluta „Marele soldat" (22.03.1977), care marca Centenarul Independentei, Televiziunea romana, aflata in sala, a preluat şi transmis imagini, vorbind şi despre debutul tinerei actrite care juca rolul Iuliei, o fiinta minunata, facand oficii de sora medicala printre ranitii şi muribunzii frontului.

S-a dezvaluit de la inceput ca o ingenua dramatica, dar şi de comedie, principala calitate fiindu-i nu atat ingenuitatea cat o puritate structurala, netrucata, neservita ostentativ şi totdeauna voalata de o retinere grava, contradictia servind adeseori ca sursa de umor.

Foarte sensibila, a realizat personaje pline de feminitate şi lumina, dar şi cu o personalitate nesesizabila la prima privire, cum ar fi Getta („Fantana Blanduziei"), Ada („Passacaglia"), Gabi („Anunt la mica publicitate"). A fost o minunata Dorulet („Visul unei nopti de iarna"), piatra de incercare pentru orice ingenua; a fost o razvratita Andreea („Capcana de nichel") şi cam din aceeasi stofa - o credibila Nicola Davis („Cum se numeau cei patru Beatles?"). A convins cu umor in femeia-papusa Clara (Razbunarea") dar cu acelasi obrajor rotund şi roz şi cu acelasi zambet in ochi a facut o demonstratie de forta artistica, transmitand mesajul salvator al femeii devenita aproape demiurg, prin faptul de a perpetua viata in cele mai dure conditii ale planetei: Ana din „Jocul vietii şi al mortii in desertul de cenusa"

Face parte dintre acele actrite, carora lumina din ochi şi din suflet şi zambetul bun de pe figura le aduceau roluri pe scena , indiferent de varsta sau de albirea parului.Daca o grea boala nu ar fi impiedicat-o, ar fi continuat sa realizeze alte şi frumoase roluri.

Ii vom pastra mereu in suflet amintirea. Dumnezeu s-o odihneasca!

Consultant artistic,

Anaid Tavitian


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1402

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237