Centrul de Dializa, nominalizat la Gala Sanatatii

Inaugurarea Centrului de Dializă al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu a trecut neobservată. Gala Sănătăţii 2009, un eveniment în care se premiază realizările deosebite în domeniul sănătăţii, are pe lista nominalizaţilor şi acest proiect finalizat de curând.

„Aflată la a doua ediţie, Gala Sănătăţii îşi propune să promoveze valorile medicinei româneşti, să recompenseze şi să încurajeze eforturile celor care sprijină, într-un fel sau altul, «sănătatea» în România. Ne dorim să creăm o tradiţie ca la fiecare sfârşit de an să trecem în revistă cele mai importante realizări din domeniu şi să aplaudăm adevăratele valori din sănătate: inovaţia, viziunea, devotamentul, pasiunea şi responsabilitatea!", se arată pe site-ul oficial al Galei Sănătăţii.

Anul acesta, pe lista cu realizări importante se numără şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu inaugurarea Centrului de Dializă, care se află între nominalizaţii celei de-a cincea categorii pentru programe business dedicate sănătăţii. Pe lângă această categorie mai sunt încă zece. Astfel, se vor acorda premii pentru leadership medical, pentru inovaţie şi devotament în medicină, pentru cea mai dinamică societate medicală, pentru cea mai implicată asociaţie de pacienţi, pentru cea mai bună campanie de informare publică în domeniul sănătăţii, cea mai bună campanie de responsabilitate socială, pentru cel mai bun jurnalist pe sănătate, pentru activitate publicistică şi pentru cea mai activă asociaţie a studenţilor la medicină.

Juriul Galei Sănătăţii, ediţia 2009, reuneşte personalităţi marcante din lumea medicală românească, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai presei.

Anunţarea câştigătorilor va avea loc astăzi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

costache

03 Dec, 2009 17:03

Mare pacat ca la aceasta Gala nu se acorda un premiu pentru cea mai mare TEAPA! S-ar califica fara adversar Clinica de chirurgie cardiaca de la Spitalul Judetean, o teapa pe care ne-a oferit-o CJC cunoscutul tepar Patrut Mircea Emil.O investitie publica intr-o clinica privata condusa de un personaj compromis in lukea medicala! Premiul magna cum laudae la categoria ESECURI RASUNATOARE IN MEDICINA ROMANEASCA!

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

07 May 2024 484

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

06 May 2024 844

Mircea Geoană „Sper ca românii când votează să se gândească mai puţin la carnetul de partid și să se uite la calitatea oamenilor“

20 Jan 2024 768

Nicolae Ciucă va sprijini ideea de a crea o capelă în Parlament

31 Oct 2023 814

Știri Constanța Bogdan Huțucă felicită Organizația de Femei din PNL pentru organizarea Școlii de Vară cu tema Leadership feminin liberal

09 Sep 2023 920

Şcoala de vară a Organizaţiei Femeilor Liberale are loc la Eforie Nord. Ce au discutat? (VIDEO)

08 Sep 2023 1351

Ministrul cercetării, Bogdan Ivan și europarlamentarul Victor Negrescu alături de specialiști în dezvoltare vor interacționa cu tinerii la Neptun

23 Aug 2023 943

Ceremonie de absolvire la sediul Batalionului 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

29 Sep 2022 955

,,Junior Leadership Course" Instrucția continuă la sediul “Rechinilor Albi” Topraisar! (GALERIE FOTO)

21 Sep 2022 842

Președintele Iohannis, mesaj pentru tinerii liberali „Un lider veritabil, fie el politic sau nu, trebuie să aibă capacitatea de a identifica resursele disponibile“

10 Sep 2022 1080

UPDATE Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, prezent la Școala Politică de Vară a Tineretului Național Liberal din stațiunea Venus (DOCUMENTE)

09 Sep 2022 2122

Ambasada Statelor Unite în România invită liceenii să participe la școala de vară. Cine se poate înscrie

26 Apr 2022 1963

Cartea zilei Cele 5 alegeri. Calea către o productivitate extraordinară

24 Oct 2021 1347

Finlanda preia de la România preşedinţia Consiliului UE, sub sloganul 'O Europă sustenabilă - Un viitor sustenabil'

01 Jul 2019 1517

American Councils for International Education anunță începerea programului Camp Kennedy 2018

16 May 2018 1557