Acum: ruină, mizerie, decadenţă, putrefacţie. Lichidare.

Strălucirii de altădată a Cazinoului din Constanţa i-au luat locul pereţii scorojiţi, tencuiala căzută, pescăruşii morţi de care te poţi oricând împiedica, sau vii care par ca te atacă, ca-n filmele lui Hitchcock, geamurile sparte. Indiferenţa.

Vorbim despre o clădire - emblemă a Constanţei, singura în stil Art Nouveau, inaugurată pe 15 august 1910, inaugurare marcată de un spectacol susţinut de trupa de teatru Davilla.

A fost odată... ca niciodată

 

În lucrarea „Constanţa 1878 - 1928. Spectacolul modernităţii târzii. Vol I" al criticului de artă Doina Păuleanu se menţionează că în 1880 Cazinoul era „o sală construită din paiantă, cu pereţii exteriori căptuşiţi cu scânduri vopsite în ulei", fiind compus dintr-o „sală de dans, trei pentru lectură, jocuri şi celebra terasă de la malul mării" (p. 393).

Evocările Cazinoului de altădată sunt, astăzi, în totală contradicţie cu imaginea pe care acest monument de interes naţional a căpătat-o. „Fereştile sara sunt iluminate a giorno, în lăuntru cântă musica şi părechi vesele dansează bostonul; din afară lampioane aternate spre mare fac o lumină feerică, sub care dame şi domni conversează intim, desfătându-se în marea dinaintea lor, ca-n «O mie şi una de nopţi» (p. 460). Cazinoul nu mai are acum curent electric.

În anul 1903, primarul Constanţei de la acea vreme, Cristea Georgescu, încheia un prim contract cu arhitectul Daniel Renard, pentru schiţele şi planurile de execuţie ale Cazinoului. Doi ani mai târziu, însă, un alt arhitect, anume Petru Antonescu, este desemnat de Ministerul Lucrărilor Publice să realizeze noile planuri ale Cazinoului. Cu toate acestea, primarul Georgescu reuşeşte ulterior să îl impună ca arhitect al clădirii pe acelaşi Renard.

De parcă n-ar fi fost

 

În şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa din mai 2011, primarul Radu Mazăre anunţa că este dispus să vândă Cazinoul, pe motiv că nu are bani pentru a-l întreţine, dar şi din cauza faptului că firma către care a fost concesionat imobilul în 2007 a renunţat la contract.

Să ne gândim, însă, la ceea ce a ajuns astăzi Cazinoul din Constanţa. Clădirea de pe bulevardul Regina Elisabeta este, cel mai adesea, decor pentru fotografiile de nunţi. Unele dintre mirese se pozează atât pe faleză, cât şi în faţa Cazinoului (sau mai ales aici), în pofida evidentei stări avansate de degradare. Tinerii căsătoriţi nu lasă nici mirosul puternic de urină, nici praful, nici porumbeii morţi să le strice decorul. Ei par să facă abstracţie de ce înseamnă ruină şi se concentrează mai ales asupra candelabrelor, a sălilor în care cu greu mai putem ghici semnele eleganţei apuse.

Cazinoul nu este doar decor pentru fotografii, ci şi pentru videoclipuri, diverse case de producţie filmându-i pe tinerii căsătoriţi în interior monumentului.

Desigur, clădirea rămâne un punct de atracţie şi pentru turişti, care nu ratează niciodată acest reper de pe faleza din Constanţa.