Şedinţă mutată la restaurant Primarul din Cernavodă nu a reuşit să externalizeze serviciul de termoficare

După patru ore de scandal, timp în care primarul Mariana Mircea a încercat, "până în al 12-lea ceas" să-i înduplece pe cei 12 consilieri reuniţi în cadrul şedinţei de Consiliu Local să voteze privatizarea serviciului de termoficare a oraşului, proiectul de hotărâre a fost respins cu trei voturi pentru şi nouă abţineri.

Aşa cum era de aşteptat, şedinţa de Consiliu Local Extraordinară, convocată de primarul Mariana Mircea a fost învăluită în scandal, aşa cum se întâmplă de obicei la Cernavodă. După ce s-au mutat din sala de şedinţe unde aveau loc astfel de întruniri, într-unul din restaurantele din apropierea primăriei, consilierii au încercat să aducă tot soiul de argumente împotriva hotărârii primăriţei de a privatiza Serviciului Apă - Canalizare - Termoficare.

Motivaţia autorităţilor locale în ceea ce priveşte această decizie ar fi aceea de a reduce cheltuielile din bugetul local, dar şi datoria Direcţiei Apă Canalizare Termoficare (DACT), care se ridică undeva la 18 - 19 miliarde de lei.

Într-un final, în jurul orei 21.00, şedinţa s-a încheiat însă proiectul nu a trecut. S-a convenit totuşi ca să se achite, din bugetul local, o treime din datoria Direcţiei Apă Canalizare Termoficare către Centrala Nuclear Electrică iar cealaltă parte de datorie să fie acoperită pe măsură ce se recuperează de la populaţie.

Nu este exclus ca în şedinţele următoare, aşa cum s-a mai întâmplat de altfel şi cu alte proiecte, controversate precum acesta, să mai apară pe ordinea de zi în speranţa că se va reuşi privatizarea, într-un final. În cazul în care s-ar externaliza acest serviciu operatorul care ar prelua serviciul ar putea discuta direct cu furnizorul de servicii, CNE, şi să nu mai abordeze cu autoritatea locală chestiunea legată de preţul gigacaloriei. În plus, ar exista posibilitatea ca gigacaloria să nu mai fie subvenţionată.

Pentru acoperirea primei tranşe a datoriei aleşii locali au fost de acord cu creşterea preţului la gigacaloriei la 100 de lei plus TVA, faţă de 82 de lei, cu TVA cât este la acest moment. Creşterea nu este semnificativă însă acoperă gradul de îndatoare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cernavodean bine informat

12 Jul, 2011 09:21

Este bine de stiut ca cei trei consilieri locali care au votat pentru instrainarea serviciului de termoficare au fost Octavian Garleanu (PSD), Gabriela Raducanu (PSD)si Carjali Serif (PNL).

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 481

Firme Constanța. Decizii importante în Next Book SRL

05 Feb 2024 519

Expoziție de pictură la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2024 640

MINAC De ZIUA DOBROGEI, a fost lansat volumul de studii istorice „Constanța – Istorie, vecinătate, multiculturalitate ”

16 Nov 2023 993

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 noiembrie 2023

08 Nov 2023 1146

CN CF CFR SA - Sucursala regională CF Constanța achiziționează lemn de foc (DOCUMENT)

14 Oct 2023 744

Fost primar al orașului Cernavodă, în instanță cu Prefectura Constanța pentru recuperarea indemnizației de consilier local

10 Oct 2023 1084

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 septembrie 2023

18 Sep 2023 1127

Eveniment dedicat marelui poet Mihai Eminescu, la Cumpăna (VIDEO)

15 Jan 2023 1401

2022 Retrospectiva dosarelor care au marcat justiția din Constanța!

30 Dec 2022 1522

Cum motivează judecătorii achitarea definitivă a Marianei Mircea, fost primar din Cernavodă!

24 Dec 2022 1669

Oficial! Mariana Mircea, fost primar din Cernavodă, achitată definitiv!

22 Dec 2022 1879

Fost primar din județ, trimis în judecată de DNA, achitat! Pronunțarea în apel, amânată

25 Nov 2022 1382

Fost primar din județul Constanța, achitat într-un dosar DNA! Curtea a amânat decizia finală pentru 24 noiembrie

03 Nov 2022 1627

Sucursala Regională CF Constanța achiziționează lemne de foc (DOCUMENT)

19 Oct 2022 1196