Ciudata apariţie de la malul mării Acesta este misteriosul miliardar egiptean al lui Radu Mazăre

În urmă cu câteva zile, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a făcut, în stilul său inflamant, o dezvăluire-bombă: un miliardar egiptean misterios a decis să-şi doneze o treime din avere, iar o parte din bani ar urma să-i fie încredinţaţi lui Mazăre direct pentru a face acte caritabile cu ei, informează gandul.info.

Radu Mazăre a declarat pentru gândul că l-a cunoscut pe miliardar în urmă cu trei ani, în timpul unei călătorii în Egipt. "Noi ne-am cunoscut în Egipt, eu ajungând acolo înainte să ajungă el aici. Suntem prieteni de peste trei ani de zile, am fost prima dată într-unul din oraşele lui. Firma lui, Orascom, are reprezentanţe în oraşe din multe ţări din lume, ne-am împrietenit acolo, am fost cu barca avem aceleaşi pasiuni, este o prietenie. Ne cunoaştem familiile foarte bine, am petrecut mult timp împreună", a rememorat edilul Constanţei. Prietenia, susţine Mazăre, a fost cheia investiţiilor, dar şi donaţiilor pe care miliardarul egiptean le va face în România. " A contat foarte mult prietenia dintre noi. El a mai fost în România, am mai discutat ce se întâmplă în Constanţa, în societatea românească, există o relaţie apropiată între noi şi de oameni care înţeleg ce se întâmplă pe lumea asta", a subliniat primarul.

Oferta de la munte

Cum s-a ajuns însă la donaţia pe care miliardarul egiptean vrea să o facă prin intermediul lui Radu Mazăre? "Numele prietenului meu este Samih Sawiris, membru al familiei Sawiris. Într-o discuţie pe care am avut-o acum o lună şi jumătate la munte, atunci când am fost eu naş, mi-a spus că s-a hotărât să doneze o treime din afacere oamenilor nevoiaşi care au nevoie de operaţii, copii care nu au bani pentru şcoală, pentru mâncare, pentru haine şi m-a rugat să-l ajut să cheltuiască o parte din această sumă. Din ce am văzut pe estimări are o avere de trei miliarde de euro. Toată familia lui are vreo 30 de miliarde de euro", a dezvăluit pentru gândul Mazăre. Nu toată suma va ajunge în România, menţionează edilul.

Cum a decurs discuţia Radu Mazăre - Samih Sawiris

În noaptea de la munte, într-o discuţie "pe fugă", miliardarul egiptean i-a povestit lui Mazăre despre intenţiile sale: "mi-a spus că una dintre problemele lui, după ce a luat decizia de a-şi dona o parte din avere, este ca banii să ajungă într-adevăr către cei nevoiaşi şi este o problemă nu numai să faci banii, ci să-i şi cheltui ca să nu dispară pe drum. Fiind prieteni foarte buni şi apreciindu-mă mi-a spus <<dacă mă poţi ajuta, te rog frumos ajută-mă că ştiu că prin tine banii ajung unde trebuie>>. Discuţia a fost <<îţi dau 100.000 de euro acum pentru copii, îţi mai dau 100.000 de euro pentru cei care au nevoie de operaţii, 100.000 de euro ca să faci ceva social în cartierul de containere. După ce îi termini pe ăştia îţi mai trimit>>.

Mazăre explică cine va primi bani şi cum

Banii nu vor ajunge doar la cazurile sociale din judeţul Constanţa, afirmă Mazăre. "Vorbisem acum o lună şi jumătate cu un băiat fără picioare, care era prin Mamaia şi am promis că o să-l ajut."

Întregul proiect supervizat de edilul Constanţei nu se va derula printr-o fundaţie, ci s-a deschis un cont pe numele unei cunoştinţe a lui Radu Mazăre. "Banii nu se vor derula prin intermediul unei fundaţii, ci a unei persoane fizice care va primi donaţie de la el şi care va da mai departe banii ca donaţie, făcând o fişă a fiecărei persoane care va fi ajutată. Fata pe care am pus-o eu deja a luat legătura cu familii, s-a uitat peste solicitările venite la Primărie şi a deschis cont să-i facă transferul bancar de la el către ea şi de la ea o să meargă prin transfer bancar către cazurile respective pe care o să le notăm undeva", a precizat primarul circuitul banilor de la miliardarul egiptean la cazurile sociale.

Mazăre spune că nu este nimic neobişnuit în gestul lui Samih Sawiris, deoarece şi alţi miliardari, precum Bill Gates, au decis să-şi doneze averea: "omul nu vrea foarte multă publicitate. Acum nu ştiu ce înseamnă a dona o treime din avere. Am înţeles că Bill Gates vrea să-şi doneze toată averea. Nu am intrat în detalii, i-am spus bine te ajut să cheltui banii".

Citeste mai mult pe http://www.gandul.info/politica/ciudata-aparitie-de-la-malul-marii-acesta-este-misteriosul-miliardar-egiptean-al-lui-radu-mazare-8630409


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR SA printr-o firmă din Constanța, răspuns negativ privind intrarea în legalitate a unei construcții

08 Jan 2023 2332

Vești bune din Italia 10 dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului au fost găsiţi în viaţă

28 Aug 2016 2962

Voceaconstantei.roCamerele Implantabile, un confort pentru pacienții aflați sub tratament chimioterapic

21 Jul 2016 3175

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3443

Sticla de Aqua Carpatica dispare

23 Jun 2016 4398

Voceaconstantei.ro Hirudoterapia, terapia cu ajutorul lipitorilor

24 Apr 2016 4958

UPDATE 5- Robert Popa, copilul dat dispărut de aseară, a recunoscut că și-a petrecut noaptea la un coleg

26 Nov 2015 4540

Propunere legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român

31 Aug 2015 2263

Andreea Marta, condamnată în dosarul prostituatelor de lux

21 Jul 2015 5314

Romania Comunista sau ultima din CEE

10 Jun 2015 2256

Astrocafe.ro Horoscopul săptămânal - 27.10.2014 – 02.11.2014

27 Oct 2014 3993

Avionul Air Algerie, disparut de pe radare, s-a prabusit. La brodul navei se afla si un roman

24 Jul 2014 3680

Inspectoratul de Poliţie Al Judeţului Constanţa - buletin de presă

26 Jun 2014 3043